Locul preferat al „nomazilor digitali”. Unde pleci când poți să-ți faci meseria de oriunde din lume?

Data actualizării: Data publicării:
melissa egger nomad digital portugalia
Melissa Egger este printre cei cărora li se spune „nomazi digitali”: ei pot lucra de oriunde în lume, pentru că meseria lor nu presupune prezența fizică la serviciu Foto: captură video Digi24

Pandemia a obligat milioane de angajați din Europa să muncească de acasă. Unii au ales să profite din plin de această pauză de mers la birou. Melissa Egger își poate face meseria aproape de oriunde din lume, dar a ales capitala Portugaliei, Lisabona. Orașul are o mulțime de oportunități pentru tinerii profesioniști ca ea. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

 

Lisabona, capitala pitorească a Portugaliei, e una dintre destinațiile preferate ale „nomazilor digitali”. Printre ei se numără și Melissa Egger. Tânăra de 28 de ani născută în Austria a mai locuit până acum în Canada și Suedia. Aventura ei în Portugalia a început acum un an.

„Când am ajuns aici, mă gândeam ce-o fi fost în capul meu? Nu cunoșteam pe nimeni, nu știam niciun cuvânt în portugheză, nici să spun „Mulțumesc” nu eram în stare. S-a dovedit, însă, că a fost una dintre cele mai bune decizii luate vreodată”, spune Melissa Egger, specialistă IT.

Tânăra lucrează pentru o firmă cu sediul în Canada, munca e flexibilă și singura cerință e să aibă acces la internet, așa că are libertatea să lucreze de oriunde-i place. Iar Lisabona a fermecat-o cu climatul său blând și plajele la o aruncătură de băț.

„M-am gândit să aleg un loc frumos, unde este cald, unde poți să te bucuri de natură și de soare. Acestea au fost criteriile după care m-am orientat pentru locul de unde muncesc acum”, explică Melissa Egger.

Mituri despre „nomazii digitali”

Ea spune că poveștile despre nomazii digitali care lucrează de pe plajă sau în pijamale din pat sunt doar mituri. Tânăra închiriază frecvent un spațiu de lucru în centrul orașului. Contra unei taxe, oricine poate lucra aici o zi sau o lună întreagă, folosind facilitățile de birou.

„Fiind departe de echipă, de familie, de oricine, până la urmă, vrei totuși să te simți conectat la ceva. Și cred că este foarte important să ai un spațiu de lucru pe care să-l introduci în rutină, să știi că acolo e baza activității tale”, arată Melissa.

Atmosfera amintește de un club: aici se adună oameni din toată lumea, din cele mai diverse domenii de activitate. Dar nu lucrează împreună, ci fiecare pentru el însuși. Melissa Egger organizează evenimente online și offline pentru organizații de medici și moașe.

Majoritatea clienților ei se află în America de Nord, pe un alt fus orar. De aceea obișnuiește să lucreze până târziu. Iar nomazii digitali trebuie să-și stabilească drept obiectiv performanța.

„Trebuie să te mobilizezi chiar dacă nu e nimeni în spatele tău care să-ți spună că tragi de timp sau nu-ți faci bine treaba. Așa că trebuie să fii disciplinat și organizat, să își termini proiectele și să respecți termenul de predare”, spune Melissa.

Un stil de viață care are prețul său

Psihologul Theresa Mascardo trăiește ca nomad digital de cinci ani. Știe că acest stil de viață are prețul său. Iar pandemia de coronavirus nu a făcut decât să îngreuneze lucrurile.

„Mulți nomazi schimbă locul de unde muncesc la fiecare două sau trei săptămâni. Trebuie să iei inițiativa, să te expui cumva și uneori poate fi neplăcut. Deci, există și momente când nomazii se simt singuri, se retrag, poate chiar se luptă cu depresia. Chiar există un termen care a fost inventat pentru aceste probleme: depresia digitală nomadă”, explică Theresa Mascardo, psiholog.

Melissa Egger a ajuns acasă după o zi lungă. Și ea are uneori îndoieli, se simte singură și i se face dor de familie.

„Bună, surioară! Ce faci?”

De când cu pandemia, își sună sora și mama cât poate de des.

„Ai planuri în weekend? Sau putem vorbi din nou?”

„Da, putem vorbi”.

Tânăra de 28 de ani s-a întors în Europa pentru a fi mai aproape de familie. În urmă cu un an, tatăl ei a fost diagnosticat cu o boală incurabilă.

„Când lucrezi de la distanță, când nu ai familia aproape - apreciezi mai mult fiecare minut petrecut cu cei dragi. Și mai ales în perioada în care tatăl meu era bolnav, vorbeam cu el în fiecare zi, am învățat să fiu mai conectată cu familia mea”, mărturisește Melissa Egger.

Avantajele statutului de „nomad digital”

La Lisabona s-a lăsat seara. În ciuda pandemiei, locurile care servesc mâncare au rămas deschise. Acest bar e locul în care Melissa își întâlnește prietenii. Unii dintre ei sunt localnici, alții sunt expați ca ea, care iubesc viața nomadă.

„Imaginează-ți că lucrezi 12 ore la un proiect greu și apoi mergi la plajă, care este la cinci minute distanță de tine. A doua zi ești ca nou”, spune Aleksandra Jankowska, și ea un „nomad digital”.

„Sunt atâtea lucruri de văzut în lume, atâtea oportunități. Vreau să experimentez cât mai multe dintre ele înainte să mă retrag mulțumită la casa părinților mei”, spune Melissa.

Austria este și va rămâne casa ei, dar la 28 de ani i se pare prea limitată. Deocamdată exclude să renunțe la viața de nomad digital.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...