Legendele internetului: Ce facem atunci când propriul sistem de apărare este destabilizat de lucruri pe care nu le cunoaştem?

Data actualizării: Data publicării:
Untitled

Fiecare dintre noi are rădăcini, contează mai putin dacă sunt adânci sau doar la suprafaţă. Nevoia de siguranţă este naturală şi, în egală măsură, bună. Ce facem atunci când propriul sistem de apărări este destabilizat de lucruri pe care nu le cunoaştem? Cel mai recomandat este să admitem că ne este teamă. Alăturarea la grupuri şi idei care par salvatoare duce la alterarea propriilor rădăcini, chiar dacă, legendele internetului spun altfel.

Frica și măștile ei

Atunci când simţim frică, sentimentul este mereu în relaţie cu ceva. Ne temem să nu eşuăm, să nu ne îmbolnăvim, să nu rămânem fără mijloacele de trai şi aşa mai departe. De cele mai multe ori fugim de frică şi alegem să inventăm idei sau imagini, să credem că ceva din afara noastră ne va apăra şi ne va salva. Asta nu face decât să accentueze frica.

Portițele de scăpare în fața fricii

Dragoș Cîrneci, psiholog specialist in Neuroștiințe: „Sunt oameni care, de exemplu, nu au o gândire critică dezvoltată și sunt fani tot felul de lucruri, cum ar fi de exemplu astrologia, adică horoscoape, tot felul de ghicitori, de chestii de genul acesta, care se iau după ce pare la prima vedere și tot ce le servește o oarecare convingere personală înseamnă că așa este și merg mai departe cu ea. De aceea zic că este un puzzle aici, sunt tot felul de categorii de oameni care fac acest lucru și practic, când te bazezi că cineva va distribui o știre, nu știi cine va fi acel cineva, în funcţie de la cine ajunge știrea respectivă. Dar, este, cum să spun, un portret foarte divers. Nu e un singur om, ci în tot felul de tipuri de oameni”.

Politica fricii, arma extremiștilor

Cei mai mulţi români iubesc Uniunea Europeană. Sunt însă şi cei care se tem de ea şi o văd ca pe un rău care ne domină. Imaginea aceasta este întreţinută de partidele extremiste, care nu au soluţii la nimic, dar comunică agresiv şi adaptat la mase. În plus, folosesc aceeaşi metodă naturală, inventează idei în spatele din cărora să se poată accentua frica.

Soluție providențială, semn de alarmă

Victor Negrescu, europarlamentar Partidul Socialiștilor Europeni: „Este foarte important să înțelegem cum funcționează Europa și termenii folosiți. Extrema dreaptă înseamnă un curent politic care îi respinge pe ceilalți, care îi atacă în mod direct pe ceilalți, care caută să ne separe, care caută să justifice menirea prin prisma faptului că oamenii sunt diferiți între ei. Extrema dreaptă spune despre sine că este soluția providențială la toate problemele, deși nu are niciun fel de soluție. Populismul, de fapt, se uită mai degrabă pe sondaje. Nu e tot timpul sincer, la fel ca și extrema dreaptă, însă nu merge atât de departe în a respinge oamenii. Dar ambele fenomene, atât extrema dreaptă, cât și populismul, sunt surse de probleme și pot reprezenta o problemă pentru Europa”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri