Facebook introduce o funcție pentru utilizatorii cu deficiențe de vedere

Data publicării:
GettyImages-Facebook

 

FOTO: Getty Images

Tehnologia este disponibilă, într-o primă fază, doar pe dispozitivele mobile ale companiei Apple și pentru utilizatorii anglofoni din cinci piețe specifice (SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă). Obiectivul este de a se extinde rapid și în alte limbi străine și pentru alte platforme mobile.

Această facilitate, denumită „textul alternativ automat”, funcționează cu ajutorul unor programe software utilizate de nevăzători pentru ca aceștia din urmă să poată obține o descriere audio a ceea ce este afișat pe ecranul dispozitivului mobil. Acest tip de program descrie conținutul general a ceea ce se află în imagine împreună cu numele celui care a realizat fotografia și citește comentariile postate sub aceasta.

Fiind deocamdată într-o fază incipientă, acest software oferă descrieri parțiale ale conținutului imaginii, folosind o sută de elemente care sunt recunoscute automat, fie că este vorba de mijloace de transport (autoturism, barcă, avion, bicicletă), elemente naturale (munte, arbori, ocean, soare), tipuri de activități sportive (tenis, natație, golf), produse alimentare (pizza, sushi, cafea, desert), fie cuvinte ajutătoare care descriu înfățișarea unei persoane (bebeluș, ochelari, barbă, zâmbitor).

Today we’re proud to introduce automatic alternative text, a new feature that provides people who are visually impaired with descriptions of a photo’s content using advancements in object recognition technology. For more info, stop by Facebook Accessibility.

Posted by Facebook on 4 Aprilie 2016

Alegerea elementelor se bazează pe frecvența apariției lucrurilor la care se face referire în fotografiile publicate pe Facebook, dar și pe capacitatea sistemului de a le recunoaște de o manieră cât mai corectă, au explicat pentru jurnaliști Jeff Wieland, unul dintre membrii echipei responsabili cu accesibilitatea pe Facebook, și Matt King, un inginer al grupului care și-a pierdut complet vederea când era student în cadrul Notre Dame University, conform AFP și mashable.com.

În viitor, sistemul ar putea fi dezvoltat pentru furnizarea unor descrieri mult mai complete, de exemplu specificând activitățile în care sunt implicate persoanele din fotografie sau chiar identitatea lor și alte detalii.

Facebook nu este singurul grup din domeniul tehnologiei care ia în considerare utilizarea inteligenței artificiale pentru ajutorarea persoanelor cu anumite deficiențe.

În timpul unei conferințe pentru dezvoltatori IT desfășurată săptămâna trecută, Microsoft a anunțat integrarea funcțiilor de recunoaștere a obiectelor sau a textelor aplicațiilor mobile și a prezentat într-un material video cum funcționează acest tip de funcționalitate care poate, de exemplu, să integreze ochelari sau smartphone-ul pentru a-l ajuta pe cel care nu vede și să-i descrie acestuia oamenii care se află în jurul său și reacțiile acestora sau chiar să-i citească meniul de la restaurant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025