China avertizează Canada să o elibereze pe directoarea financiară a Huawei: Vor exista consecințe grave

Data publicării:
directoare huawei

China a avertizat sâmbătă Canada că vor exista consecinţe grave dacă nu o va elibera imediat pe Meng Wanzhou, director financiar al grupului Huawei Technologies, numind cazul ca fiind „extrem de urât”, transmite News.ro.

Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei, a fost arestată în Canada pe 1 decembrie şi riscă să fie extrădată în Statele Unite, care o acuză că a acoperit legăturile companiei sale cu o firmă care a încercat să vândă echipamente Iranului, în pofida sancţiunilor americane impuse acestei ţări.

Dacă va fi extrădată în Statele Unite, Meng va risca acuzaţii de conspiraţie pentru fraudarea mai multor instituţii financiare, potrivit afirmaţiilor care au fost făcute vineri, în timpul unei audieri care a avut loc la un tribunal canadian. Sentinţa maximă pentru fiecare acuzaţie este de 30 de ani.

Audierea argumentelor pro şi contra extrădării, care au durat aproape 6 ore, s-a încheiat vineri fără o soluţie, iar şedinţa va fi reluată luni.

Într-o declaraţie scurtă, Ministerul chinez de Externe a anunţat că viceministrul de Externe Le Yucheng a adresat un avertisment pentru eliberarea lui Meng, adresat ambasadorului canadian la Beijing, solicitându-i să transmită „un protest puternic”.

Cum a reacționat Canada

Adam Austen, purtătorul de cuvânt al ministrului canadan de Externe, Chrystia Freeland, a spus sâmbătă că „nu are nimic de adăugat faţă de ce a anunţat deja ministerul ieri”.

Freeland a declarat vineri că relaţia cu China este foarte importantă şi apreciată, iar ambasadorul Canadei la Beijing a asigurat că va fi asigurat accesul consular la Meng.

Întrebat dacă China ar putea reacţiona după arestarea directorului financiar al Huawei, premierul Justin Trudeau a declarat vineri că statul canadian are o relaţie foarte bună cu Beijingul.

El a spus că arestarea lui Meng în Canada, la solicitarea Statelor Unite, în timp ce aceasta schimba avionul la Vancouver, a fost o încălcare gravă a drepturilor legale ale acesteia.

Măsura „a ignorat legea, a fost nerezonabilă şi extrem de urâtă în toate privinţele”, a adăugat acesta.

„China cere cu fermitate părţii canadiene să elibere imediat persoana deţinută şi să îi protejeze drepturile legale, legitime, iar în caz contrar Canada va trebui să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele grave provocate”, potrivit comunicatului, care nu oferă alte amănunte.

Ce consecințe ar putea urma

Un fost ambasador canadian în China a apreciat vineri că „va avea loc probabil o îngheţare puternică a vizitelor şi a schimburilor la nivel înalt”.

„Capacitatea de a discuta despre comerţul liber va fi îngheţată pentru o perioadă. Dar va trebui să acceptăm asta. Acesta este preţul când ai de a face cu o ţară precum China”, a afirmat diplomatul.

Meng a fost arestată în aceeaşi zi în care preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit în Argentina cu omologul său chinez Xi Jinping, pentru a căuta o soluţie de oprire a războiului comercial dintre ţările lor.

Informaţiile despre arestarea lui Meng au agitat pieţele de capital şi au fost condamnate de autorităţile chineze, dar Trump şi consilierii săi economici au minimalizat importanţa măsurii pentru discuţiile comerciale, după armistiţiul convenit de cei doi lideri.

Un purtător de cuvânt al Huawei a declarat vineri că este „foarte încrezătoare că sistemele juridice din Canada şi SUA vor ajunge la concluzia corectă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”