Interviu cu primul om cyborg: „Până în 2050 vom începe să comunicăm doar gândindu-ne unul la celălalt”
Este primul om de știință devenit cyborg și este considerat unul dintre geniile omenirii. A făcut mai multe experimente în care și-a implantat în propriul corp cipuri și alți senzori. Se numește Kevin Warwick și a fost la București săptămâna aceasta. Teodora Safta, realizatoarea emisiunii „Jurnalul de științe” a stat de vorbă cu... „Captain Cyborg” și a aflat care-i sunt planurile îndrăznețe de viitor.
Teodora Safta: Sunteţi cunoscut drept Captain Cyborg de 20 de ani. Cum a început totul?
Kevin Warwick: Prin experiment. În 1998, mi-am făcut primul implant, era unul de identificare. Aşa am devenit cyborg, pentru că eram jumătate om, jumătate maşinărie.
Primul experiment a fost acesta?
Kevin Warwick: Primul experiment a fost un implant în braţ, aici. A fost doar pentru a fi identificat în computerul din clădirea mea. Computerul ştia unde sunt şi, în timp ce mergeam prin clădire, făcea lucruri pentru mine. În timp ce mergeam pe hol, luminile se aprindeau. Când mergeam spre laborator, uşa se deschidea automat, pentru că ştia că sunt eu şi spunea „Bună ziua, profesor Warwick!”
Motivul pentru care primul implant a fost pus în braţ este pentru că nu ştiam dacă va funcţiona. Dacă nu avea să meargă foarte bine, puteam să mă mişc. E uimitor că de atunci oamenii au avut implanturi ca acesta.
Implantul poate fi pus oriunde, chiar şi în posterior, unde este grăsime şi probabil că este şi un loc mai bun. Dar noi l-am pus în braţ pentru că nu ştiam cum va fi pus.
Teodora Safta: A durut?
Kevin Warwick: Am avut un anestezic local. Ca să fiu sincer, nu a durut. Doctorii au pus implantul şi a stat acolo o vreme şi nu a fost nicio problemă. Îl puteam simţi dacă atingeam zona, pentru că era destul de mare, avea cam doi centimetri jumătate lungime.
Al doilea implant a fost mai serios. Se numeşte Brain Gate şi arată ca o perie de păr. Este foarte mic, dar are o sută de ace şi la căpăt sunt electrozii. Aici este cicatricea, nu ştiu dacă vedeţi. Aici l-am fixat în sistemul nervos în braţul stâng. A durat 2 ore operaţia pentru că era un caz de cercetare şi pentru chirurgi. Implantul a rămas în braţul meu timp de trei luni, cât a durat experimentul. Aici aveam implantul şi fire plecau de acolo şi aici am o altă cicatrice, pentru că pe aici ieşeau firele. Puteam să trimitem semnale de la sistemul meu nervos la computer şi invers. Dacă îmi mişcam mâna, trimiteam semnale de la creier până la sistemul nervos. Sunt semnale clare, pot fi percepute uşor. Le putem trimite printr-un computer la o mână robotică. Spre exemplu, dacă îmi mişcam mâna, semnalele de la creierul meu mişcau şi mâna robotică. Ceea ce înseamnă că o persoană care are mâna amputată ar putea, cu asemenea tehnologie, să controleze o mână robotică direct din creierul ei. Nu doar asta, dar pentru că aveam feedback, foloseam senzori pe vârfurile degetelor şi când mâna robotică apuca un obiect, trimitea semnale înapoi, prin internet, în sistemul meu nervos. Creierul meu primea pulsuri de semnal care creşteau în frecvenţă pe măsura ce mâna apuca mai tare. Am putut să controlez o mână robotică, dar şi să simt câtă forţă aplica mâna.
Teodora Safta: Este acesta viitorul?
Kevin Warwick: O, da. Cel mai important lucru din acea parte a experimentului este că nu trebuie să fie o mână. Corpul nostru poate fi orice ne dorim. Creierul poate fi într-un loc, conectat de implant, şi corpul poate fi o clădire sau o maşină, nu trebuie să fie un picior sau o mână. Poate fi orice vrem. Am evoluat cu creierul şi corpul în acelaşi ambalaj, dar nu trebuie să fie o limitare pentru noi în viitor. Putem trăi sute de ani, doar ca un creier. Avem nevoie doar de creier.
Soţia mea m-a ajutat la experimente. Într-unul dintre ele, purta un colier care îşi schimba culoarea în funcţie de modificările din sistemul meu nervos. Când eram calm şi relaxat, deci semnale emoţionale, eram calm şi relaxat, colierul devenea albastru. Dacă mă agitam, colierul se făcea roşu aprins. Îmi arăta emoţiile.
Când comunicăm acum, e o formă limitată de comunicare. Nu putem comunica emoţiile prea bine. Şi chiar cum vorbesc acum, am atâtea semnale complexe în creier: emoţii, sentimente, gânduri... şi când comunic, transform acele semnale complexe în unde de presiune. Vorbitul înseamnă doar unde de presiune codate. E un mod patetic de comunicare. Creierele noastre pot comunica într-un mod mai complex.
Teodora Safta: Nu mai aveţi implanturile în corp. Dar când le aveaţi, vă dădeau mâncărimi?
Kevin Warwick: Nu, să fiu sincer. Am primit anestezic local pentru operaţie şi parte din experiment era să vedem cum va reacţiona corpul la implant. Nu am avut dureri, am luat nişte antiinflamatoare obişnuite a doua zi dimineaţa, dar nu cred că aveam nevoie. Nu am avut dureri. Când am scos implantul, fibrele de ţesut au crescut în jurul implantului, ceea ce l-a înfipt şi mai bine în sistemul nervos. A fost un contact mai bun şi s-a format un fel de bulă de protecţie pentru implant.
Unul dintre proiectele interesante la care lucrez acum este ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi. Lucrez cu chirurgi din Oxford, ei montează implanturi în creierele pacienţilor care suferă de Parkinson. Folosim inteligenţa artificială să aflăm ce se întâmplă în creierul unui om. Stimularea electrică a creierului pentru această boală se întâmplă doar când e nevoie. Bolnavii de Parkinson au un tremur specific, când muşchii se blochează. Tehnica se aplică numai când este nevoie, înainte ca tremurul să înceapă.
Teodora Safta: Ar trebui să ne temem că devenim toţi cyborgi?
Kevin Warwick: Există o temere, şi nu sunt singurul care a exprimat-o, că în viitor am putea avea maşini cu inteligenţă artificială care să fie mai puternice decât noi, oamenii. Am deveni dependenţi de ele şi ar fi un pericol. Să devin cyborg e un lucru pozitiv. Dacă legăm creierul uman şi inteligenţa artificială şi obţinem beneficiile din ambele părţi, eu zic să facem asta.
Creierul uman este foarte limitat în ce face şi modul de comunicare nu este chiar aşa bun. Putem să ne îmbunătăţim prin tehnologie şi asta ne-am dorit întotdeauna, îmbunătăţire. E parte din a fi un om.
Dacă legăm creierul uman cu unul cu inteligenţă artificială, am putea înţelege lumea în sute de dimensiuni. Acum, gândim în doar trei dimensiuni. În ceea ce priveşte călătoria în spaţiu, nu am fost niciunde. Am ajuns doar până la Lună, nici măcar nu am fost pe Marte. Să nu mai vorbim de galaxii îndepărtate. Aş vrea să ajungem prin Calea Lactee, ceea ce nu putem face cu această capacitate de înţelegere pe care o avem acum.
Nu avem nevoie de roboţi. Poate nişte maşinării care să ne ajute, ceea ce avem deja.
Teodora Safta: Ne transformăm în roboţi. Ce păstrăm din corpul uman, poate emoţiile?
Kevin Warwick: E o întrebare bună. Cred că ne putem baza pe creier să rezolve problema asta pentru noi. Creierul face ce vrea el. Vreau să mă duc la somn, creierul spune că nu. Deci, creierul ne controlează.
Poate simţul mirosului se va deteriora şi mai mult. Oricum nu este la fel de bun ca la o pisică sau un câine, pentru că nu avem nevoie de el. Aşa că poate vom pierde şi mai mult din el.
Poate simţul atingerii nu va fi la fel de fin ca acum, pentru că nu vom avea nevoie de el.
Teodora Safta: Cum va arăta lumea în 2050?
Kevin Warwick: Vom începe să comunicăm doar gândindu-ne unul la celălalt până în 2050. La fel cum telefonul a schimbat lumea, când vom comunica prin gânduri, cred că vom schimba lumea atât de mult, încât nu ne vom mai recunoaşte.
Teodora Safta: Vom mai fi oameni în 2050?
Kevin Warwick: Cred că unii oameni vor mai fi. Ştiu că, dacă voi mai fi în viaţă, probabil nu voi fi, dar nu aş vrea să fiu om, ci un cyborg.
Următorul cip pe care mi-l voi implanta va fi acela care îmi va permite o comunicare creier-creier şi voi face asta. Dar e foarte periculos. Orice operaţie pe creier este periculoasă, dar să ne imaginăm că tu ai celălalt cip pentru că trebuie să comunici şi ne pregătim să ne legăm creierele, nu ştim ce se va întâmpla. Vor accepta creierele noastre metoda? Ne vom putea lega unul de celălalt? E înspăimântător şi tot amân asta. Este planul pentru următorul implant, dar tot amân pe anul viitor.
Citiți și:
Ajutor neașteptat în tratarea cancerului
Trenul de două ori mai rapid decât avionul ar putea deveni operațional anul viitor în Europa
„Vopseaua” care poate înlocui aparatele de aer condiționat
Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
