Și-a schimbat numele în iPhone 7 pentru a câștiga un telefon
Data actualizării: Data publicării:
Un ucrainean de 20 de ani şi-a schimbat numele la Starea Civilă pentru a câştiga un smartphone iPhone 7.
Dacă ai fi căutat pe Google numele Olexander Turin în urmă cu câteva zile, probabil nu găseai nimic interesant. Acum dacă vei căuta numele tânărului ucrainean de 20 de ani, o să te alegi cu milioane de informații despre acesta.
Un magazin de electronice din Kiev a decis să le dăruiască celor care au curajul să-și schimbe numele în iPhone7, noul model Iphone, pentru a-și promova telefoanele. Schimbarea de nume trebuia să respecte toate formele legale.
Turin este unul dintre tinerii care și-au schimbat numele în Iphone Sim(Sim este echivalentul numărului 7 în ucraineană) pentru a câștiga dispozitivul gratis. În Ucraina, ca să-ți schimbi numele costă 2$, iar prețul unui Iphone7 poate ajunge și la 850$, astfel Turin a economisit o sumă importantă de bani.
Sim este norocos că și-a schimbat numele anul acesta, când telefonul iPhone 7 este în vogă, deoarece dacă făcea această alegere anul trecut, numele lui ar fi devenit „iPhone Shist” (Shist înseamnă șase în ucraineană), cuvânt care nu sună tocmai bine în engleză.
Tânărul spune că nu o să-și schimbe numele și în iPhone8 când acesta va fi lansat, dar crede că va reveni la numele vechi atunci când va avea copii. Acum rămâne să se obișnuiască cu noul și neașteptatul său nume.