O aplicaţie pentru telefonul mobil vine în ajutorul celor care îşi pierd animalele de companie. Aplicaţia a fost lansată de trei tineri din Iaşi. Platforma preia anunţuri cu animale rătăcite şi trimite alerte tuturor utilizatorilor care sunt în zona indicată de stăpân.
Aplicaţia „Găsitorii” este gratuită şi foarte uşor de folosit. Ca să anunţe pierderea unui căţel, proprietarii trebuie să încarce o fotografie cu el şi să scrie câteva detalii despre vârstă, rasă şi nume. În doar câteva minute, alerta devine publică.
„Poza să fie în regulă, informaţiile să fie, de asemenea, ok. Şi în momentul în care noi am aprobat-o, pe o rază de câţiva kilometri, noi notificăm persoanele că persoana X a pierdut animalul în apropiere”, spune Andrei Nastasiu, inițiator al aplicației.
Aplicaţia a fost lansată în urma cu doua zile, dupa 6 luni de muncă voluntară. Ideea le-a venit tinerilor după ce unul dintre ei şi-a pierdut câinele şi, timp de două săptămâni, l-a căutat fără încetare.
„Mi-am dat seama că este destul de greu să dai un astfel de mesaj să anunţi că ţi-ai pierdut animalul, trebuie să intri pe tot felul de grupuri, am pus afişe, pliante”, spune Ciprian Ionescu, iniţiator al aplicaţiei.
Aplicaţia este disponibilă, deocamdată, doar pentru sistemul de operare IOS, dar va fi lansată şi varianta pentru Android.
„Momentan au descărcat-o peste 100 de persoane. Aplicaţia se bazează pe real time, pe răspuns cât mai rapid”, spune Corneliu Chiţanu, iniţiator al aplicaţiei.
Aplicaţia are şi o secţiune pentru semnalarea persoanelor pierdute şi iniţiatorii ei vor ca, în viitor, sa facă un parteneriat cu Poliţia Română.