Un mister care fascinează omenirea de sute de ani, la un pas de a fi explicat

Data actualizării: Data publicării:
jupiter GettyImages-1711196 (1)
Foto: Guliver / GettyImages

O sondă a NASA aflată pe orbita Jupiter a început marți să transmită date și imagini obținute în urma celei mai apropiate treceri a unui dispozitiv creat de om pe deasupra Marii Pete Roșii, un survol al furtunii colosale care i-a fascinat pe observatorii de pe Pământ de sute de ani, relatează Reuters, citat de Agerpres.

jupiter GettyImages-1711196 (1)
Foto: Guliver / GettyImages

Sonda Juno a avut cea mai apropiată întâlnire cu mega furtuna de pe Jupiter luni seară, după ora Pacificului, când a trecut la 5.600 de mile (9.000 km) pe deasupra norilor ciclonului mamut.

Vor trece însă mai multe zile până când datele și imaginile captate de camerele și alte instrumente ale sondei vor ajunge la oamenii de știință de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), din Pasadena, California, și mult mai mult până când datele vor fi analizate.

Oamenii de știință speră că exercițiul îi va ajuta să lămurească mistere precum forțele care determină formarea furtunii, cât de veche este, cât de mult pătrunde în atmosfera inferioară a planetei și de ce pare că se disipează gradual.

Astronomii cred și că o mai bună înțelegere a Marii Pete Roșii ar putea oferi indicii privind structura, mecanica și formarea planetei Jupiter.

Este o furtună mai mare decât întregul Pământ. Se află aici de sute de ani. Vrem să știm cum se produce fenomenul”, a spus Steve Levin, șeful de proiect pentru misiunea Juno la JPL.

Levin a declarat că se crede că furtuna este alimentată de energia emisă din interior de Jupiter, combinată cu rotația planetei, dar mecanismul său precis de funcționare este necunoscut.

Cele mai importante date despre survolul sondei Juno ar urma să provină de la un instrument conceput pentru să sondeze în interiorul Marii Pete Roșii la șase adâncimi diferite, a precizat Levin.

Imensul ciclon este cea mai mare furtună cunoscută din sistemul solar, măsurând 10.000 de mile în diametru (16.000 km) și fiind însoțită de rafale de vânt cu viteze de sute de mile pe oră. Furtuna pare a fi formată dintr-o formațiune sferică roșie, înconjurată de straturi de galben pal, portocaliu și alb.

Marea Pată Roșie a fost monitorizată în continuu de pe Pământ din anii 1830, deși observatorii cred că aceasta ar exista de peste 350 de ani.

Odată suficient de mare pentru a înghiți trei planete de mărimea Terrei, faimoasa furtună de pe Jupiter s-a micșorat în ultimii 100 de ani și ar putea dispărea cu totul în cele din urmă.

Totuși, pata rămâne caracteristica cea mai cunoscută a celei mai mari planete din sistemul solar, un gigant de gaz care are de 11 ori diametrul Pământului și de două ori masa tuturor celorlalte planete din sistemul solar la un loc.

Survolul de luni a Marii Pete Roșii este una dintre cele 12 misiuni de acest tip programate de NASA pentru sonda Juno, care se va apropia din nou de acoperișul de nori al lui Jupiter în luna septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”