Prezenţa oamenilor în America de Nord, de două ori mai veche decât se credea până acum. Unde a fost descoperită trecerea omului

Data actualizării: Data publicării:
cercetari pestera
Cercetarile in pesterile din Mexic au scos la iveala prezenta omului pe continentul nord-american. Foto: Agerpres

Prezenţa oamenilor pe teritoriul Americii de Nord datează de cel puţin 30.000 de ani, de două ori mai mult decât se estima până acum, potrivit concluziilor unor cercetări arheologice ale căror rezultate au fost publicate miercuri în revista Nature, informează AFP, preluată de Agerpres. Printre autorii celor două studii se numără şi un arheolog român.

Artefactele colectate, printre care 1.900 unelte din piatră cioplită, dovedesc că prezenţa oamenilor în grota Chiquihuite (nordul Mexicului) datează cu până la 33.000 de ani în urmă şi s-a întins pe o perioadă de 20.000 de ani, se arată în două studii publicate în revista Nature.

„Cercetările noastre aduc noi dovezi referitoare la o prezenţă străveche a oamenilor pe teritoriul Americii”, ultimul continent continent ocupat de om, a declarat pentru AFP arheologul Ciprian F. Ardelean, autor principal al unuia dintre cele două studii.

Cele mai vechi artefacte descoperite în această grotă, situată la altitudine mare, unde au fost realizate săpături încă din 2012, au fost datate cu radiocarbon (sau carbon 14) ca provenind dintr-o perioadă cuprinsă între 33.000 şi 31.000 de ani î.e.n. „Sunt puţin numeroase, dar sunt totuşi aici”, a comentat cercetătorul de la Universitatea Autonomă din Zacatecas (Mexic).

Acestea pun în evidenţă existenţa unei industrii litice necunoscute până la această dată, care utiliza unelte din piatră tăiate în lamele fine.

Întrucât în sit nu au fost descoperite oase sau ADN uman, „este probabil că oamenii l-au utilizat drept bază relativ fixă, fără îndoială în timpul unor episoade sezoniere recurente în cadrul unor mişcări migratorii mai ample”, afirmă studiul.

Originile primilor ocupanţi ai Americii sunt intens dezbătute în rândul antropologilor şi arheologilor.

Timp de mai multe decenii, teza cea mai frecvent acceptată a fost cea a unei prezenţe umane datând din urmă cu 13.000 de ani, corespunzând perioadei denumite Clovis, considerată mult timp drept prima cultură de pe continentul american, care a stat la originea strămoşilor amerindienilor.

Această teorie a culturii primitive Clovis a fost contestată în ultimii 20 de ani, odată cu noi descoperiri potrivit cărora primele populaţii erau mai vechi, însă doar până la 16.000 de ani în urmă.

Rezultatele acestor cercetări riscă aşadar să fie intens contestate. „Aşa se întâmplă imediat după descoperirea unor situri mai vechi de 16.000 de ani: prima reacţie este fie negarea, fie o aprobare puternică”, a mai spus cercetătorul.

Potrivit site-ului researchgate.net, Ciprian F. Ardelean a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, iar în prezent este profesor şi cercetător la Universitatea Autonomă din Zacatecas.

Editor:B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...