Sunt ascunse în microbii sedimentelor, într-o bacterie care trăieşte în simbioză cu un melc de mare sau ascunse în secreţiile unui burete: moleculele care vor oferi un viitor tratament revoluţionar împotriva cancerului sau un nou antibiotic puternic sunt căutate în adâncurile mării de către oameni de ştiinţă, relatează vineri AFP.
Constrânşi de bugete stricte şi sprijin redus din partea marilor laboratoare, oamenii de ştiinţă trebuie adesea să se alăture altor expediţii şi să facă eforturi de imaginaţie pentru a-şi recupera mostrele, uneori un simplu tub de noroi.
Când o moleculă descoperită şi-a dezvăluit în sfârşit beneficiile, asupra bolii Alzheimer sau a epilepsiei de exemplu, este nevoie de mai mult de un deceniu şi de sute de milioane de dolari pentru a o transforma într-un medicament.
Această explorare revoluţionară, dar încă modestă, este în centrul atenţiei pe fondul negocierilor pentru un tratat crucial al Naţiunilor Unite privind marea liberă. Cea mai recentă sesiune de negocieri, care se încheie vineri, încearcă să ajungă la un acord privind zonele marine protejate.
Statele îşi dispută împărţirea beneficiilor derivate din resursele genetice marine, în special cele utilizate în medicamente, bioplasticele sau aditivii alimentari, a explicat Daniel Kachelriess, coresponsabil în negocierile pentru High Seas Alliance, o coaliţie de ONG-uri.
Cu toate acestea, doar un număr mic de produse derivate din resurse genetice marine îşi găsesc drumul spre piaţă. Doar şapte s-au înregistrat în 2019, menţionează Daniel Kachelriess.
Taxele potenţiale de licenţă sunt estimate între 10 şi 30 de milioane de dolari pe an. Probabil că mai sunt multe de descoperit în diversitatea biologică fenomenală a oceanelor.
„Cu cât căutam mai mult, cu atât găsim mai mult”, a afirmat Marcel Jaspars, de la Universitatea din Aberdeen, în Scoţia.
De când Alexander Fleming, în 1928, a descoperit un mucegai care respinge bacteriile, penicilina, cercetătorii au găsit molecule vindecătoare în plante, animale, insecte şi microbi... pe pământ.
„Marea majoritate a antibioticelor şi a medicamentelor împotriva cancerului provin din surse naturale”, aminteşte William Fenical, profesor la Institutul Scripps de Oceanografie din California. Când acest pionier în vârstă de 81 de ani, încă la conducerea unui laborator, a început cercetările asupra moleculelor marine în 1973, totul era privit cu scepticism.
Dar în anii 1980, el şi colegii săi au descoperit un coral moale în Bahamas care producea o moleculă antiinflamatoare şi care a fost introdusă în produse cosmetice.
Cantităţile necesare i-au determinat în cele din urmă pe cercetători să se concentreze asupra microorganismelor. Acum, cercetătorii colectează sedimente şi apoi cultivă microbii în laborator.
Tot în Bahamas, în 1991, cercetătorii au identificat o bacterie necunoscută, Salinispora. Astăzi, aceasta se află în componenţa a două medicamente anticancerigene, aflate acum în stadiul de teste clinice finale.
Acest lung parcurs nu este o surpriză pentru Carmen Cuevas Marchante, şef de cercetare la PharmaMar, o companie spaniolă de biotehnologie.
În total, 17 medicamente de origine marină au fost autorizate pentru a trata afecţiuni umane din 1969, iar acum, aproximativ 40 se află în diferite stadii de teste clinice în întreaga lume, potrivit site-ului Marine Drug Pipeline.
Cele mai multe dintre aceste medicamente tratează cancerul, dar sunt şi un antiviral pentru herpes de la un burete de mare şi un analgezic de la un melc.
Potrivit experţilor, acest număr limitat se explică parţial prin costul enorm al studiilor - uneori peste un miliard de dolari - care favorizează dezvoltarea unor medicamente mai scumpe.
Există totuşi o „miriadă” de cercetări, de la malarie la tuberculoză, a afirmat Alejandro Mayer, profesor de farmacologie la Universitatea Midwestern, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Molecula următorului antibiotic sau a viitorului tratament împotriva HIV aşteaptă poate îngropată într-o creatură pe fundul mării sau ascunsă cu înţelepciune sub carena unei ambarcaţiuni. Dacă nu cumva este deja în posesia noastră, în imensele biblioteci de molecule care urmează să fie testate, concluzionează sursele citate.
Editor : Liviu Cojan
