Trei dintre cei mai ingenioși inventatori români și minunățiile lor

Ion Cantacuzino, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Ștefan Odobleja, Ana Aslan. Istoria României este plină de nume mari ale științei mondiale, iar inventatorii români s-au făcut remarcați pe parcursul timpului în tot felul de domenii, de la aeronautică, la electrotehnică, medicină sau informatică. Să ne oprim asupra a trei dintre cei mai ingenioși inventatori români și să vedem ce minunății ne-au lăsat Nicolae Vasilescu Karpen, Aurel Persu și Justin Capră.   

 

Nicolae Vasilescu Karpen s-a născut în 1870 la Craiova și s-a remarcat pe parcursul carierei sale ca om de știință, fizician și inginer. La izbucnirea Primului Război Mondial, Karpen a fost înrolat în armată și repartizat la Băneasa unde a construit primul telegraf fără fir din estul Europei. Telegraful putea comunica wireless pe o distanță pe peste 2.000 de kilometri. 

 

Nicolae Vasilescu Karpen a fost și un educator remarcabil. După ce și-a terminat studiile în electrotehnică la Paris, unde și-a dat și doctoratul în fizică, în 1905 Karpen se întoarce în București unde inaugurează primele cursuri de electrotehnică și electricitate de la Școală Națională de Poduri și Șosele ce avea să devină mai târziu, tot sub conducerea sa, Școală Politehnică.

 

În ciuda numeroaselor contribuții importante pe care le-a adus în domenii precum elasticitate, termodinamică sau inginerie civilă, Karpen este recunoscut la nivel mondial pentru unele dintre cele mai controversate și curioase device-uri din domeniul electrochimiei: pilele K sau pilele Karpen. 

 

Pila Karpen, numită și pilă termoelectrică cu temperatură uniformă este, cel puțin pe hârtie, un perpetuum mobile de speța a doua. Și în caz că va întrebați ce înseamnă asta, vă explicăm imediat. Un perpetuum mobile este un dispozitiv mitologic, adică există doar în fizică teoretică, care-și menține o mișcare ciclică permanentă încălcând legile de conservare acceptate sau încălcând ireversibilitatea fenomenelor din natură. Fizicienii au încercat din vremuri antice să creeze astfel de device-uri care să sfideze legile fizice și de cele mai multe ori se foloseau de invențiile lor pentru a dezvolta noi teorii, reguli și legi ale fizicii. Majoritatea device-urilor de tipul perpetuum mobile create pe parcursul timpului au eșuat rapid, însă câteva invenții, printre care se numără și pilele K, au rămas în dezbatere și reprezintă adevărate controverse în lumea științifică. Există trei tipuri de perpetuum mobile: de speță unu, doi și trei. Cele de speța întâi sunt construcții care încalcă principiul conservării energiei, cele de speță a doua sunt cele care nu respectă al doilea principiu al termodinamicii, adică sfidează comportarea statistică a materiei la nivel molecular, iar cele de speța a treia sfidează principiul ireversibilității fenomenelor, în ciuda faptului că sunt sisteme închise și nu schimbă energie cu exteriorul.

 

Pilele K sunt formate dintr-un electrod de aur și un electrod de platină, iar electrolitul, adică substanță conductoare, este acid sulfuric de puritate 100%. Pila generează o tensiune absolut infimă, de câțiva milivolți, însă faptul că device-ul furnizează un curent de maximum 0,5 volți îi permite să funcționeze pe perioade foarte lungi. Pilele K au fost construite în 1950, iar în 2006 când se aflau în custodia Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida, ele încă funcționau. 

 

 

Tot la sfârșitul secolului XIX, în 1890, se naște, la București, Aurel Persu.

Pasionat de mic de inginerie, Persu a plecat să urmeze cursurile Şcolii Superioare Tehnice din Berlin-Charlottenburg. A terminat şef de promoţie în 1913 și a fost premiat de Ministerului Instrucţiunii Publice din Germania pentru un studiu avangardist, legat de comportamentul navelor în spațiul cosmic.

 

La începutul anilor '20 Persu a început o muncă asiduă pentru studierea aplicării formei aerodinamice a corpurilor în mişcare la automobile, iar în 1924 brevetează în Germania primul automobil cu formă corectă aerodinamic și roți integrate în caroserie.

 

Deşi atât pentru standardele de atunci, dar şi pentru cele de azi, forma acestui automobil este cât se poate de neobișnuită, coeficientul aerodinamic al construcției rivalizează modele performanțe din ziua de astăzi precum Mercedes CLA sau Tesla S.

 

Designul lui Aurel Persu a rămas un reper important în istoria mondială a aerodinamicii, iar ingeniozitatea și pasiunea sa au revoluționat felul în care producătorii de mașini se gândeau la formă.

 

 

Am ajuns așadar în anul 1933 când se naște ultimul mare inventator de pe lista noastră de astăzi: Justin Capră. Deși reușitele lui Capră nu au avut un impact practic la fel de important ca al altor mari inventatori români, el rămâne fără îndoială un nume important și asta deoarece pentru el inventica nu era un domeniu al eficienței și al pragmatismului, ci o lume a imaginației, a viselor și a jocului. 

 

Deși în copilărie nu a fost un elev foarte sârguincios, Justin Capră și-a surprins părinții când s-a înscris la Școala Superioară de Aviație, de unde a absolvit cu titlul de ofițer și subinginer în aviație. Capră a fost mereu fascinat de zbor, iar una dintre cele mai lăudate și mai interesante invenții ale sale este aparatul de zbor individual sau rucsacul zburător pe care l-a construit în 1956. 

 

Probabil ați mai văzut acest device sub numele de jet-pack în diferite filme sau spectacole ale aviației americane. De altfel, extrem de puțină lume știe că ideea jet pack-ului îi aparține lui Capră și asta deoarece inventatorul, cuprins de entuziasm cu privire la noua sa creație, a expus-o în cadrul unui eveniment demonstrativ la care l-a invitat să participe și pe ambasadorul Americii. Delegația SUA a fost bineînțeles extrem de interesată de rucsacul inedit. Justin Capră a sperat că interesul ambasadorului se va concretiza într-un ajutor financiar care să îi permită să producă prototipul ingenios. Din păcate, însă, evenimentul s-a încheiat doar cu arestarea lui Capră de către Securitatea convinsă că romanul voia să fugă din țară, iar invenția sa a fost furată de americani care au patentat-o în 1962 fără să îi acorde niciun credit. 

 

Pe lângă device-urile zburătoare precum aparatul de zbor individual, elicopterul portativ și aerodina cu decolare verticală, Capră a fost extrem de interesat de „consum”. Așadar, inventatorul a strâns în colecția sa numeroase vehicule electrice, care aveau o autonomie de peste 90 de kilometri și consumau o cantitate infimă de combustibil. 

 

Pe parcursul vieții sale, inventatorul a avut o situație financiară modestă. Pasiunea lui pentru aviație, autoturisme și alte invenții a fost o cheltuială pe care însă a suportat-o cu zâmbetul pe buze pentru a aduce fericire oamenilor din jur. Majoritatea obiectelor pe care le-a construit au fost realizate din materiale la mâna a doua, bucăți din planoare vechi la care avea acces de la baza aviatică.

 

Până în 2000 Capra a strâns un palmares impresionant de invenții: 77 de mașini, una mai năstrușnică decât alta, multe fiind priorități la nivel mondial; 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrică, 13 motorete - opt cu propulsie electrică Și șapte aparate de zbor neconvenționale. Câte o năzdrăvănie pusă pe roate sau în mișcare în fiecare an, câte un aparat de zbor la fiecare zece ani de viață.