Două minerale nemaivăzute până acum au fost găsite într-un meteorit uriaș căzut în Africa

Data publicării:
Fragment din meteoritul El Ali.
Fragment din meteoritul El Ali. Foto: Profimedia

Oamenii de știință au identificat două minerale nemaivăzute până acum pe Pământ într-un meteorit care cântărește 15,2 tone metrice, relatează CNN.

Mineralele provin dintr-o bucată de 70 de grame a meteoritului, care a fost descoperit în Somalia în 2020 și este al nouălea cel mai mare meteorit găsit vreodată, potrivit unui comunicat de presă al Universității din Alberta.

Chris Herd, curatorul colecției de meteoriți a universității, a primit mostre din roca spațială pentru a o putea clasifica. În timp ce o examina, ceva neobișnuit i-a atras atenția - unele părți ale eșantionului nu erau identificabile la microscop. Așa că i-a cerut sfatul lui Andrew Locock, șeful Laboratorului Electron Microprobe al universității, deoarece Locock are experiență în a descrie noi minerale.

„În prima zi în care a făcut niște analize, a spus: „Aveți cel puțin două minerale noi acolo”, a spus Herd, profesor la departamentul de Științe ale Pământului și atmosferei.

A fost fenomenal. De cele mai multe ori este nevoie de mult mai multă muncă decât atât pentru a spune că există un mineral nou”, a adăugat el.

Numele unui mineral - elaliit - derivă din obiectul spațial însuși, care se numește meteoritul „El Ali”, deoarece a fost găsit lângă orașul El Ali din centrul Somaliei.

Herd l-a numit pe cel de-al doilea elkinstantonit după Lindy Elkins-Tanton, vicepreședinte al Inițiativei Interplanetare a Universității de Stat din Arizona. Elkins-Tanton este, de asemenea, profesor la Școala de Explorare a Pământului și Spațiului a acelei universități și investigatorul principal al viitoarei misiuni Psyche a NASA - o călătorie către un asteroid bogat în metale care orbitează Soarele între Marte și Jupiter, potrivit agenției spațiale.

„Lindy a lucrat mult la modul în care se formează nucleele planetelor, cum se formează aceste nuclee de fier nichel și cel mai apropiat analog pe care îl avem sunt meteoriții de fier”, a spus Herd.

Are sens sens să numim un mineral după ea, pentru a-i recunoaște contribuțiile aduse științei,a adăguat el.

Aprobarea de către Asociația Internațională de Mineralogică a celor două noi minerale în luna noiembrie a acestui an „indică faptul că munca lor este robustă”, a declarat Oliver Tschauner, mineralog și profesor de cercetare la departamentul de geoștiințe de la Universitatea Nevada, Las Vegas.

„De câte ori găsim un mineral nou, înseamnă că condițiile geologice reale, chimia rocii, au fost diferite de cele găsite înainte. De aceea este atât de interesant totul: în acest meteorit special avem două minerale descrise oficial, care sunt noi pentru știință”, a spus Herd.

Identificarea rapidă făcută de Locock a fost posibilă deoarece minerale similare au fost create sintetic înainte, iar expertul a reușit să potrivească compoziția mineralelor recent descoperite cu omologii lor sintetici.

Ambele minerale noi sunt fosfați de fier, a spus Tschauner. Un fosfat este o sare sau un ester al acidului fosforic.

„Fosfații din meteoriții de fier sunt produse secundare: se formează prin oxidarea fosforilor, care sunt componente primare rare ale meteoriților de fier”, a spus el.

De aceea, cei doi fosfați noi ne vorbesc despre procesele de oxidare care au avut loc în materialul meteorit. Rămâne de văzut dacă oxidarea a avut loc în spațiu sau pe Pământ, după cădere, dar din câte știu eu, mulți dintre acești fosfați de meteoriți s-au format în spațiu. În ambele cazuri, apa este probabil reactantul care a provocat oxidarea”, a explicat profesorul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...