Prima gaură neagră ce a fost observată în mod direct, M87*, începe să-și dezvăluie secretele. Oamenii de știință au constatat că inelul format de materia care cade în gaura neagră fluctuează în timp, lucru vizibil de-a lungul celor 10 ani de observaţii, relatează Space.com, citat de Agerpres.
În aprilie 2019, cercetătorii din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au dezvăluit o fotografie istorică a găurii negre supermasive M87* din inima galaxiei M87, aflată la 53 de milioane de ani lumină de Calea Lactee.
În imagine, obținută în 2017, se poate vedea silueta găurii negre M87*, care are masa echivalentă a 6,5 miliarde de sori.
Într-un nou studiu publicat în The Astrophysical Journal cercetătorii din cadrul EHT arată cum a fluctuat inelul format din materia atrasă de gaura neagră de-a lungul unui interval de 10 ani.
Proiectul EHT funcţionează ca un radiotelescop care integrează date adunate de antene de recepţie instalate în mai multe locuri pe glob. Acest proiect a ajuns la maturitate în 2017, iar în luna aprilie a acelui an 8 radiotelescoape din 6 locaţii diferite de pe glob au observat gaura neagră M87*. Echipa EHT a studiat această gaură neagră supermasivă încă înainte de anul 2017, pe când proiectul EHT nu dispunea încă de capacitatea completă de observare.
Noul studiu reexaminează datele mai vechi - în special observaţii derulate între 2009 şi 2012, pe când Proiectul EHT funcţiona pe baza radiotelescoapelor instalate în trei locaţii diferite, dar şi din 2013, când încă un radiotelescop a fost inclus în proiect.
Aceste informaţii preliminare erau incomplete pentru a genera o imagine a gurii negre, dar în cadrul noului studiu cercetătorii au putut deduce o serie de proprietăţi importante ale găurii negre M87* şi ale mediului înconjurător, folosind tehnici de modelare statistică.
Spre exemplu echipa a ajuns la concluzia că dimensiunea siluetei lui M87* a rămas stabilă de-a lungul ultimului deceniu şi că respectă teoria generală a relativităţii pentru găurile negre supermasive.
„În acest studiu arătăm că morfologia generală, sau că prezenţa unui inel (de acreţie) asimetric persistă cel mai probabil timp de mai mulţi ani”, a declarat unul dintre co-autorii acestui studiu, Kazu Akiyama, cercetător în cadrul Observatorului Haystack, aparţinând Institutului tehnologic din Massachusetts (MIT).
„Aceasta este o confirmare importantă a aşteptărilor teoretice pe care le aveam, pentru că am obţinut o consistenţă prin multiple observaţii de-a lungul unei perioade lungi de timp cu privire la natura obiectului M87*”, a adăugat el.
Nu totul a rămas însă la fel. Noua analiză a dezvăluit că inelul strălucitor din jurul găurii negre M87* are fluctuaţii semnificative de-a lungul timpului - un rezultat care i-a surprins pe membrii echipei EHT.
„De fapt, am constatat o sumedenie de variaţii acolo, şi nu toate modelele teoretice cu privire la acreţie permit fluctuaţii atât de mari”, potrivit coordonatorului acestui studiu, Maciek Wielgus, astronom în cadrul Centrului Harvard & Smithsonian pentru Astrofizică de la Cambridge, Massachusetts.
„Acest lucru înseamnă că putem să începem să excludem unele modele pornind de la dinamica observată a sursei”, a adăugat el.
Noile rezultate le oferă astronomilor o perspectivă fără precedent asupra dinamicii găurilor negre şi deschide oportunitatea testării relativităţii generale ca niciodată până acum, conform participanţilor la studiu.
„Când am măsurat pentru prima oară dimensiunea lui M87*, în 2009, nu ne-am închipuit că acest lucru ne va oferi o primă perspectivă asupra dinamicii unei găuri negre”, a spus şi directorul fondator al EHT, Sheperd Doeleman, cercetător la Universitatea Harvard şi la Centrul Harvard & Smithsonian pentru astrofizică.
„Dacă vrei să vezi cum evoluează o gaură neagră de-a lungul unui deceniu, nimic nu poate înlocui datele adunate an cu an cu privire la respectiva gaură neagră”, a adăugat el.
Participanţii la proiectul EHT vor continua să studieze gaura neagră M87*, precum şi gaura neagră din centrul Căii Lactee, denumită Sagittarius A*, şi care conţine aproximativ 4,3 milioane de mase solare. Începând de anul viitor, proiectul EHT va dispune de 11 radiotelescoape.
Editor : Monica Bonea
