Un asteroid de dimensiunea unui zgârie-nori, considerat de NASA „potențial periculos” va zbura aproape de Pământ marțea viitoare. Totuși, distanța la care se va afla de planeta noastră este de 2,6 ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună, relatează Live Science.
Asteroidul, numit 2024 ON, are un diametru estimat între 220 și 480 de metri și va trece pe lângă Pământ cu viteza de 31,933 km/h, adică aproximativ 26 de ori mai mult decât viteza sunetului.
La cea mai apropiată distanță de Pământ, asteroidul se va afla totuși la aproximativ 1 milion de kilometri depărtare. După standardele cosmice, aceasta este o marjă incredibil de strânsă, dar este totuși suficient de departe pentru a nu afecta Terra.
NASA consideră orice obiect spațial mare aflat la 7,5 milioane de km de planeta noastră drept „potențial periculos”. Agenția spațială americană urmărește locațiile și orbitele a aproximativ 28.000 de asteroizi cu sistemul de alertă pentru impact terestru ATLAS, o serie de patru telescoape care efectuează o scanare a întregului cer nocturn la fiecare 24 de ore.
NASA a estimat traiectoriile tuturor acestor obiecte apropiate de Pământ până după sfârșitul secolului. Pământul nu se confruntă cu niciun pericol de impaact în următorii 100 de ani, potrivit NASA.
Editor : M.B.