Oamenii preistorici au fost mult timp antropofagi, adică își mâncau semenii. O practică atestată prin descoperirea, în aproape întreaga Europă, a unor oseminte cu urme specifice, care arată că de pe ele a fost recuperată carnea sau a fost scoasă măduva.
„Canibalismul de Neandertal nu însemna că îi sparg capul vecinului meu și-l mănânc”, spune, într-o manieră ironică, Jean-François Tournepiche, paleontolog și conservator la Muzeul de Arte Frumoase din Angoulême, Franța. „Subiectul este mai complex decât atât”, spune cercetătorul.
Noi dovezi de antropofagie descoperite în Spania
În urmă cu ceva timp, Institutul catalan pentru Paleontologie Umană și Evoluție Socială (IPHES), a publicat rezultatele unui studiu în „Journal of Archeology Science”. Acest studiu subliniază antropofagia strămoșilor noștri din preistorie.
Arheologii subliniază un aspect: modul în care oamenii preistorici din Europa tratau resturile umane. Descoperirile făcute la sit-ul Atapuerca, din Spania, le-au permis să-și expună teoria. Aici, la Atapuerca, cel mai vechi habitat preistoric din Spania, au fost descoperite urme clare de canibalism.
Arheologii își bazează teoria pe modul în care osemintele găsite au fost sparte sau cioplite. Există pe aceste oseminte urme caracteristice ale unor unelte de piatră. Iar aceste oseminte umane au fost găsite la un loc cu oseminte de animale. Sunt vechi de câteva mii de ani.
Ce arată canibalismul strămoșilor
În primul rând, oasele au urme de tăieturi făcute de uneltele de piatră, folosite fără îndoială pentru a scoate carnea de pe os - sunt striuri pe oase, sunt mici canale în formă de V și microstriații interne. Există, de asemenea, oase sparte deliberat, iar fracturile sunt făcute pentru a ajunge la măduva osului, bună de consum. Sunt linii de fractură specifice unui os „proaspăt”, care se deosebesc, de pildă, de eventuale ruperi ulterioare ale osului „uscat”, suferite de-a lungul timpului.
Fracturile de cranii arată că pot fi atribuite unui comportament ritualic. Au fost găsite fragmente de cranii fracturate în mod nefiresc, ca și cum s-ar fi dorit transformarea lor în niște „vase”. Astfel de fracturi nu se puteau obține decât prin lovituri atente, pe întreg perimetrul craniului. Fără îndoială, spun cercetătorii, oamenii voiau să obțină sau să îndepărteze creierul pentru a-l consuma, iar apoi foloseau craniile, probabil, ca un fel de urne pentru activități ritualice.
Rămășițele găsite arată că oasele erau fierte sau fripte. Oasele care au fost fierte au un anumit grad de transluciditate, pentru că și-au pierdut conținutul organic.
Dar cea mai bună dovadă a canibalismului este prezența unor urme de dinți umani pe oasele găsite. Spre deosebire de urmele lăsate de animalele carnivore, de pildă, urmele dinților umani sunt mult mai superficiale, pentru că dentiția oamenilor nu era pregătită să roadă oasele, precum a animalelor. Iată demonstrația acestor dovezi în materialul video de mai jos:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Omul de Neandertal nu a fost singurul canibal
În studiul său, IPHES subliniază că antropofagia preistorică a durat mult timp. Urmele cel mai recent descoperite datează de acum 4.000 de ani înainte de Hristos. Deci, de pe vremea lui Homo sapiens.
„Analiza urmelor de ruptură de pe fragmentele de craniu găsite la Gran Dolina și Atapuerca, în Spania, în grota Gough din Regatul Unit, la Fontbrégoua (Franța) și la Herxheim (Germania) arată mari similitudini, în diverse regiuni ale Europei, încă de acum 20.000 de ani și până acum 4.000 de ani” - se arată în studiul cercetătorilor catalani.
Care sunt motivele canibalismului?
Arheologii spanioli n-au fost în măsură să explice de ce acest comportament antropofag a durat atât de mult timp. „Vedem aceste practici în societățile din paleolitic, care trăiau ca vânători-culegători, dar și din neolitic, când apăruse agricultura și creșterea animalelor, și chiar în epoca bronzului, când se folosea deja metalul”, a declarat cercetătoarea Palmira Saladie pentru El Pais. „Sunt perioade foarte lungi și diferite, dar vedem că acest comportament a persistat peste tot. Și nu știm de ce”, a recunoscut arheologul.
În Franța, Jean-François Tournepiche a studiat chestiunea canibalismului strămoșilor preistorici. În Charente, au fost găsite două grote ce aduc dovezi de canibalism preistoric.
„În imaginarul colectiv, canibalismul se asimila supraviețuirii”, este ipoteza pe care o avansează paleontologul francez. În opinia lui, antropofagia ținea în primul rând de un mecanism ritualic. Grupul nu tranșa un semen pentru a-i face rău. Era pur și simplu un lucru admis în societatea epocii respective.
Exo-canibalism vs endo-canibalism
Specialistul spune că existau două feluri de canibalism: exo-canibalismul și endo-canibalismul.
În primul caz, oamenii preistorici își mâncau dușmanii. În al doilea caz, era vorba despre un membru al familiei. În primul caz, trebuia să faci să dispară sufletul dușmanului. În al doilea caz, permiteai unui membru al familiei să rămână în continuare în trib. O chestiune de interpretare.
Este doar o ipoteză, pentru că, într-adevăr, nu există dovezi - de pildă, picturi murale - care să ateste teoria cercetătorului francez.
În opinia altui cercetător, spaniolul Jesús Rodríguez, autorul unui studiu publicat în Journal of Human Evolution, canibalismul strămoșilor era o practică mai eficientă din punct de vedere al costului energetic: era o practică de supraviețuire, până la urmă, pentru că era mai ușor decât să prinzi animale. În Gran Dolina din Spania au fost găsite osemintele a șapte indivizi care arată că au fost mâncați de semeni. Dovezile sunt urmele de dinți lăsate pe oase, tăieturi și fracturi făcute cu scopul clar de a scoate măduva din oase. Rămășițele umane au fost găsite împreună cu ale altor nouă specii de mamifere, inclusiv o căprioară, dar și cu ale altor 22 de indivizi ale căror oase nu prezentau urme de canibalism. În opinia arheologului, canibalii își mâncau membrii propriului grup când aceștia mureau din diverse cauze.
Redactor: Luana Păvălucă
