Cu un pas mai aproape de exploatarea energiei Soarelui. Cercetătorii au reușit să reproducă un experiment istoric de fuziune nucleară

Data publicării:
experiment-fuziune-nucleară
Energia obținută prin fuziune nucleară ar putea fi o soluție importantă la criza climatică. Foto: Profimedia Images

Oamenii de știință din California care au tras cu aproape 200 de lasere într-un cilindru cu o capsulă de combustibil de mărimea unei boabe de piper au mai făcut un pas spre obținerea energiei de fuziune – o sursă aproape nelimitată de energie curată, scrie CNN.

Cercetătorii de la National Ignition Facility (NIF) din cadrul Laboratorului Național Lawrence Livermore din California (LLNL) au reușit anul trecut, în premieră mondială, să producă o reacție de fuziune nucleară care a eliberat mai multă energie decât cantitatea de energie necesară pentru realizarea experimentului – un proces numit „aprindere”.

Acum, aceiași oameni de știință au spus că au reușit să repete aprinderea de cel puțin trei ori anul acesta, potrivit unui raport LLNL. Acesta reprezintă un pas important înspre ceea ce ar putea într-o bună zi să devină o soluție importantă a crizei climatice globale.

Timp de mai multe decenii, cercetătorii au încercat să exploateze energia de fuziune, recreând practic puterea Soarelui pe Pământ. După ce au reușit să producă mai multă energie decât au consumat, anul trecut, următorul pas era să demonstreze că procesul poate fi repetat.

„Asta le oferă oamenilor de știință informații valoroase pentru a aborda următoarea provocare ce trebuie depășită: cum să maximizezi energia ce poate fi obținută”, a explicat Brian Appelbe, cercetător al Centrului pentru Studii de Fuziune Inerțială de la Imperial College London.

National Ignition Facility target chamber
Cercetătorii au ațintit 200 de lasere asupra unui pelet de combustibil cu hidrogen din interiorul unei capsule de diamant de mărimea unui bob de piper. Foto: Profimedia Images

Spre deosebire de fisiunea nucleară – procesul folosit în centralele nucleare din întreaga lume – fuziunea nucleară nu produce deșeuri radioactive care poluează mediul pe termen lung.

Reacția care alimentează Soarele și alte stele presupune contopirea a doi sau mai mulți atomi pentru a forma împreună un atom mai dens printr-un proces care eliberează cantități uriașe de energie.

200 de lasere, o capsulă de diamant și un cilindru de aur

Există mai multe metode de a crea energie prin fuziune, dar oamenii de știință de la NIF au aprins o rețea de aproape 200 de lasere ațintite asupra unui pelet de combustibil cu hidrogen din interiorul unei capsule de diamant de mărimea unui bob de piper, la rândul ei aflată într-un cilindru de aur.

Laserele încălzesc exteriorul cilindrului, ceea ce creează o serie de explozii foarte rapide care generează cantități foarte mari de energie ce poate fi colectată sub formă de căldură.

Nuclear fusion research, NIF target
Capsula cu combustibil asupra căreia au fost ațintite laserele este de mărimea unui bob de piper. Foto: Profimedia Images

Mai este un drum lung până când cercetătorii vor reuși să producă reacții de fuziune nucleară de mărimea necesară pentru a alimenta rețelele electrice și sistemele de încălzire.

Munca se concentrează acum pe continuarea procesului început deja și găsirea unor căi prin care proiectele de fuziune să fie duse la un nivel mult mai înalt și prin care costurile producerii de energie în acest fel să fie reduse.

„Fuziunea are capacitatea de a revoluționa lumea și de a schimba toate opțiunile pe care le avem în față și de a furniza lumii energie curată din abundență fără emisiile dăunătoare ale surselor de energie tradiționale”, a declarat reprezentantul special al Statelor Unite pentru climă, John Kerry, în cadrul summitului climatic COP28 din Dubai.

Guvernul american a anunțat în decembrie o investiție de 42 de milioane de dolari într-un program de cercetare în domeniul fuziunii nucleare.

„Exploatarea energiei de fuziune este una dintre cele mai mari provocări științifice și tehnologice ale secolului XXI”, a spus Jennifer Granholm, secretarul american pentru energie. „Avem acum încrederea nu doar că este posibil, ci și probabil ca energia de fuziune să devină o realitate.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
marcel ciolacu sedinta de guvern foto gov ro
Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...