SUA va pleda pentru fuziunea nucleară la summitul COP28. Delegaţia americană va fi condusă de John Kerry

Data actualizării: Data publicării:
john kerry ține un discurs
„Energia rezultată din fuziune nu mai este doar un experiment ştiinţific”, a spus John Kerry (foto). Sursa foto: Profimedia Images

Statele Unite anunță că vor pleda ferm pentru fuziunea nucleară la COP28. La summitul ONU asupra schimbărilor climatice, care se va defăşura începând de joi la Dubai, nu va fi însă prezent preşedintele Joe Biden, deşi el a participat la summiturile anterioare de acest fel anterioare, delegația americană fiind condusă de John Kerry, scrie luni agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Delegaţia americană la COP28 va fi condusă de John Kerry, înaltul reprezentant al SUA pentru climă, care va prezenta acolo prima strategie globală pentru comercializarea acestei energii aflate încă în stadiu experimental, dar în care Washingtonul vede unul din pilonii luptei împotriva schimbărilor climatice.

Cercetătorii studiază de decenii posibilitatea obţinerii energiei prin fuziune nucleară, un proces invers celui de fisiune folosit în centralele atomoelectrice convenţionale. Dacă va putea fi implementată cu succes, fuziunea nucleară ar putea avea un avantaj important asupra fisiunii bazate pe divizarea atomilor, întrucât nu produce deşeuri radioactive şi în plus ar putea fi o sursă de electricitate ieftină şi fără emisii de carbon.

Într-o vizită recentă la Commonwealth Fusion Systems (CFS), o companie americană creată în Massachusetts în anul 2018 pentru a construi o mică centrală atomoelectrică cu tehnologia fuziunii, Kerry a spus clar care va fi principalul său mesaj la summitul COP28. „Energia rezultată din fuziune nu mai este doar un experiment ştiinţific”, ci o realitate care poate fi „o soluţie climatică” emergentă, a susţinut el.

Planul său, care ar urma să fie prezentat la summit pe 5 decembrie, va urmări crearea unei alianţe între ţări pentru realizarea unei prime strategii internaţionale menite să accelereze comercializarea fuziunii nucleare.

Companiile implicate în acest proces pe plan internaţional au obţinut finanţări totale de circa 6,2 miliarde de dolari, în principal din surse private, din care 1,4 miliarde reprezintă finanţările pentru anul 2023.

Însă cercetătorii consideră că tehnologia fuziunii va fi prea costisitoare şi dezvoltarea ei va dura mult timp înainte de a fi utilă în combaterea schimbărilor climatice.

Cu toate acestea, pe pagina web creată pentru summitul COP28, Washingtonul menţionează că-şi va afirma cu această ocazie angajamentul de a „colabora cu partenerii globali pentru sporirea ambiţiei climatice şi garantarea unor rezultate solide” în vederea atingerii ţintei de neutralitate a emisiilor de carbon până în anul 2050. De asemenea, pentru a preveni „efectele cele mai rele ale crizei climatice, statele trebuie să-şi implementeze rapid angajamentele existente şi să-şi asume angajamente suplimentare necesare”, indică SUA în acelaşi text.

Prin urmare, Washingtonul precizează că unul din obiectivele sale la summitul COP28 va fi să ralieze cât mai multe ţări posibil în jurul unui acord global asupra decarbonizării, acord impulsionat de SUA şi UE, în vederea triplării producţiei de energie regenerabilă până în anul 2030.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...