Oamenii de ştiinţă au identificat un meteorit ca fiind cel mai vechi de origine vulcanică, acesta provenind dintr-o protoplanetă care a apărut în primul milion de ani de la formarea sistemului nostru solar, relatează marţi AFP, citată de Agerpres.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Meteoritul a parcurs o călătorie lungă de la cristalizarea sa, în urmă cu între 4 miliarde şi 565 milioane de ani, înainte de a ateriza, „datorită hazardului orbitelor”, în sudul Algeriei, „acum cel puţin o sută de ani”, potrivit geochimistului Jean-Alix Barrat, de la Universitatea din Brest.
Cercetătorul a semnat recent un studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, consacrat obiectului descoperit în mai 2020 de vânătorii de meteoriţi într-o zonă din Sahara de la care îşi trage numele, Erg Chech 002.
Oficial există 43 de fragmente, dintre care cele mai importante sunt „mari cât un pumn”, a declarat acesta pentru AFP.
Roca, având aspect verzui atunci când este tăiată şi o culoare la suprafaţă apropiată de cea brună, reprezintă o mărturie „excepţională”, din mai multe puncte de vedere, a formării protoplanetelor, acei embrioni de planete care au precedat apariţia planetelor din sistemul nostru solar.
Joc de biliard cosmic
Erg Chech 002 este un obiect rar în mai multe privinţe.
Dintre cei aproximativ 65.000 de meteoriţi recenzaţi, acesta este unul dintre cei 4.000 care se caracterizează prin „materie diferenţiată”, mai elaborată decât cea a altor meteoriţi, deoarece provine dintr-un corp ceresc suficient de mare pentru a fi cunoscut o activitate tectonică.
Dintre cei 4.000, 95% provin din doar doi asteroizi, însă Erg Chech 002 face parte din cei 5% având la origine un alt asteroid.
Cu o compoziţie unică, el „este singurul dintre cei 65.000 de meteoriţi care este astfel”, a explicat Jean-Alix Barrat. Cercetătorul este totuşi convins „că asemenea roci erau destul de frecvente chiar la începutul istoriei sistemului solar”.
Jean-Alix Barrat are două explicaţii pentru raritatea lor. Protoplanetele care le conţineau au fost „utilizate pentru dezvoltarea altor planete terestre”, cum ar fi Pământul. Alte astfel de corpuri cereşti au fost pulverizate în marele joc de biliard cosmic al originilor, al cărui martor târziu a fost Luna, cu suprafaţa sa marcată de impacturi.
„Corpul-părinte” al lui Erg Chech 002 avea probabil o lungime de o sută de kilometri.
Acest meteorit a apărut în primul milion de ani de la formarea sistemului nostru solar, conform calculelor coautorilor studiului, Marc Chaussidon, de la Institutul de Fizică a Globului din Paris, şi Johan Villeneuve, cercetător al Centrului Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice la Universitatea din Lorena.
„Proiectat în spaţiu”
Cercetătorii deţineau deja cunoştinţe asupra acestei formări, a notat omul de ştiinţă de la Universitatea din Brest, datorită aşa-numiţilor meteoriţi metalici, „care corespund nucleelor protoplanetelor”. Însă, în cazul Erg Chech 002, „aceasta este prima dată când avem un fragment din scoarţa” acestor corpuri cereşti.
Iar pentru a intra în posesia lui a fost nevoie de o combinaţie de circumstanţe la fel de excepţionale ca obiectul în sine.
Un flux de lavă s-a acumulat pe suprafaţa corpului-părinte, alimentat de căldura aluminiului din centrul său. Această crustă conţinând viitorul meteorit s-a solidificat pe moment, dar în loc să dispară şi să se topească din nou, a fost smulsă din corpul-părinte de un eveniment neprevăzut.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie când au observat dovezi că s-a răcit brusc. Singura explicaţie ar fi aceea că „roca a fost proiectată în spaţiul îngheţat”, în urma unui şoc, după cum a explicat Jean-Alix Barrat.
Studiind compoziţia sa, cercetătorii au dedus că a călătorit peste 4,5 miliarde de ani „într-un morman de pietriş, protejat de radiaţiile solare”. Până în urmă cu 26 de milioane de ani, când micul asteroid care îl conţinea a fost spulberat, iar roca a fost expusă la soare în ultima sa etapă. Ea şi-a continuat drumul, „până la o întâlnire nefericită, cu noi”, a concluzionat cercetătorul.
Editor : Liviu Cojan
