Cum vrea NASA să pună un om pe Lună în 2024 și să construiască o bază lunară după 2030. Ce spun oamenii de știință

NASA a dezvăluit recent planurile pentru viitorul program Artemis, în cadrul căruia agenția spațială americană își propune să trimită din nou astronauți pe Lună în anul 2024. De asemenea, programul include înființarea unei baze permanente pe Lună după 2030 - un loc în care astronauții să poată sta perioade îndelungate și din care să organizeze expediții la polul sudic al satelitului Pământului. Respectiva bază ar trebui însă construită la circa un metru sub suprafața selenară, pentru a-i proteja pe astronauți de nivelul ridicat de radiații, informează Business Insider.

Astfel, astronauţii care vor explora suprafaţa Lunii vor fi expuşi unui nivel de radiaţii de aproximativ 60 de microsieverţi pe oră, de cinci până la 10 ori mai mare decât nivelul de expunere al pasagerilor dintr-un zbor transatlantic sau de aproximativ 200 de ori mai mare decât nivelul de radiaţii de la nivelul mării, informează Agerpres, care citează un studiu realizat de Space.com.

În doze mari, expunerea prelungită la radiații cosmice prezintă mai multe riscuri de sănătate și poate provoca cancer, cataractă sau chiar afecțiuni ale sistemului nervos central, conform studiului.

„Cu alte cuvinte, o şedere pe termen mediu sau lung pe Lună îi va expune pe astronauţi la doze mari de radiaţii”, conform coautorului acestui studiu, Thomas Berger, fizician specializat în radiaţii de la Institutul de Medicină Aerospaţială din cadrul Centrului Aerospaţial German din Koln.

Soluția, în acest caz, o reprezintă construirea bazei selenare sub suprafața Lunii.

„Dacă îți acoperi habitatul cu suficient sol lunar, ar fi suficient”, a spus Robert Wimmer-Schweingruber, de la Universitatea Christian-Albrecht din Kiel, Germania, celălalt coautor al studiului. Wimmer-Schweingruber a adăugat că 70-80 de centimetri reprezintă „adâncimea optimă” la care baza lunară poate fi „îngropată” pentru a-i proteja pe cei din interior.

Nivelul de radiații de pe Lună, de aproape trei ori mai mare decât pe Stația Spațială Internațională

Oamenii de ştiinţă cunosc de mai mult timp că nivelul radiaţiilor este relativ ridicat pe Lună, corp cosmic care nu are o atmosferă şi un câmp magnetic care să îi protejeze suprafaţa de radiaţiile solare. Însă nivelul exact de radiaţii la care sunt expuşi astronauţii pe Lună nu era până acum cunoscut.

Spre exemplu, dozimetrele (aparate pentru măsurarea radiaţiilor, n.r.) duse pe Lună de astronauţi în era misiunilor Apollo (1969 - 1972) au înregistrat expunerea cumulativă la radiaţii pentru întreaga misiune şi nu nivelurile de radiaţii existente la suprafaţa satelitului natural al Pământului. Noul studiu ne oferă acest detaliu important.

Particulele ionizate, aşa cum sunt radiaţiile cosmice galactice (GCR), care sunt accelerate la viteze extreme în supernove îndepărtate, reprezintă aproximativ 75% din nivelul total de radiaţii de 60 microsieverţi pe oră măsurat de LND pe Lună.

Astfel, expunerea la GCR pe Lună este de aproximativ 2,6 ori mai ridicată decât cea la care sunt supuşi astronauţii la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), conform studiului publicat în cel mai recent număr al revistei Science Advances. Staţia spaţială, deşi se află pe orbita Pământului la aproximativ 400 de kilometri altitudine, este încă protejată de câmpul magnetic terestru.

Femeile și astronauții tineri sunt expuși la cele mai mari riscuri

Nivelul anunţat al radiaţiilor de pe Lună, deşi relativ ridicat, nu va pune în primejdie programul Artemis, conform regulilor privind expunerea la radiaţii ce au fost stabilite de NASA. Aceste reguli stipulează că niciun astronaut nu trebuie să fie expus, de-a lungul carierei, la o doză de radiaţii care să-i mărească riscul de mortalitate de cancer cu peste 3%. Nivelul real al acestei doze variază în funcţie de genul astronautului şi de vârsta de la care a început să fie expus la radiaţii, printre alţi factori.

Femeile şi astronauţii tineri sunt expuşi celui mai mare risc. Spre exemplu, o femeie care îşi începe cariera de astronaut la 25 de ani are o limită de expunere pe perioada carierei de 1 milion de microsieverţi, pe când un bărbat care pleacă în misiune la vârsta de 55 de ani poate fi expus unui nivel de radiaţii de patru ori mai mare.

Însă într-un mediu de expunere la 60 de microsieverţi pe oră, o femeie astronaut în vârstă de 25 de ani îşi poate petrece aproape 700 de zile terestre explorând suprafaţa Lunii, înainte de a atinge nivelul considerat maxim de expunere pentru întreaga carieră.