Cât costă să rămâi toată viața cu animalul iubit?
Peter Onruang e un emigrant şi antreprenor thailandez de 49 de ani. Nu are copii şi n-a fost niciodată căsătorit. A dorit să-şi împartă viaţa cu animalele sale. Aşa că, atunci când cele două căţele ale sale au murit, a decis să le înlocuiască cu nişte duplicate aproximative.
Deja nu mai e un subiect de film SF, ci chiar o industrie de milioane girată și de celebrități. Doritorii plătesc între 60 de mii și chiar 100 de mii de dolari pentru a avea niste copii, de cele mai multe ori, imperfecte, ale animalului iubit.
„Când s-au născut, am fost acolo”, povesteşte Peter Onruang despre cele două cățelușe surori clonate. „Nu sunt o persoană religioasă, dar am avut mereu un sentiment de pace alături de câinii mei. Nu pot să explic, dar îi iubesc”.
Pentru stăpânii foarte ataşaţi de câini precum Onruang, susţine un articol din publicaţia One Zero, clonarea e acum uşoară, atât timp cât au un cont solid în bancă. Start-up-uri din Texas sau din Coreea de Sud oferă acest serviciu, care costă în mod normal în jur de 60.000$ pentru un animal.
Cum se face clonarea?
Clonarea e posibilă prin copierea unei celule şi prin transferarea nucleului ei într-un ovul donat căruia i s-a îndepărtat anterior nucleul. După câteva stimulări cu şocuri electrice, ovulul începe să se dividă. După câteva zile de divizare, masa rezultată consistă din celule stem embrionare care seamănă cu un geamăn identic al originalului.
Ai cinci zile la dispoziție, după ce animalul moare, ca să-i extragi materialul genetic necesar clonării. Companiile specializate recomandă să înveleşti animalul decedat în pături umede şi să-l bagi în congelator înainte să trimiţi pachetul.
Oamenii de ştiinţă mai recoltează ţesuturi şi ovule de la abatoare şi le transferă mamelor surogate cu ajutorul fertilizării in vitro. Uneori e nevoie de zeci de inseminări în uterul femelei ca să faci să gesteze un singur ovul. Sunt foarte multe mame-surogat a căror menire e să fie umplute de ace până când concep, din nou şi din nou.
Nu există dublura perfectă
Iar ceea ce se naşte ar putea fi o copie genetică a originalului, însă nu o dublură perfectă.
Chiar şi la exemplarele care au gene identice, nutriţia, experienţa de viaţă şi stresul determină cum aceste gene influenţează personalitatea şi aspectul. Se poate întâmpla ca unele gene să se activeze şi altele nu, iar clonele ar putea să nu aibă exact acelaşi machiaj celular ca animalul pe care stăpânul încearcă să-l copieze.
Atunci când un animal este clonat, donatorul, adică mama care poartă clona, contribuie cu o cantitate mică de ADN mitocondrial. „Acesta este variaţia care contează pentru culori şi modele diferite şi alte variabile”, spune Doug Antczak, un veterinar de la Universitatea Cornell care e specializat în genetică ecvestră.
„Ceea ce obţii e o copie rezonabilă, ceva suficient de bun ca, la o primă privire, să poţi spune: Ăsta e câinele meu!”.
Problemele clonelor
Multe clone sunt născute cu defecte şi boli genetice şi cum aceste imperfecţiuni nu sunt dorite de cumpărătorul care cheltuieşte zeci de mii de dolari, sfârşesc prin a fi imediat eutanasiate.
Complicaţiile neonatale pentru animalele clonate sunt multe şi, odată născute, primele săptămâni sunt dificile, pentru că abundă problemele respiratorii.
„Sunt prea multe greşeli, prea multe decese la naştere, diformităţi şi mutaţii”, avertizează Chris Cauble, un veterinar a cărui clinică oferă o colecţie de ţesuturi pentru clonare.
În ciuda faptului că face parte din industrie, Cauble nu şi-a clonat propriile animale de companie. „N-aş vrea să văd unul dintre mult iubiţii mei câini născut cu trei ochi sau fără un picior. M-aş simţi ca şi cum aş fi creat un monstru. O mulţime de clone ratate sunt ucise pentru că nu sunt perfecte. Şi laboratorul continuă să încerce până obţine un pui viabil. Consumatorii trebuie să ştie ca procedura nu e încă perfecţionată”, avertizează el.
Însă cum multe celebrităţi promovează şi normalizează această practică, ne putem aştepta că avertismentul său să fie inutil.
Cum a început clonarea animalelor
Atunci când Sir Ian Wilmut a anunţat, în 1997, că a clonat pentru prima dată un mamifer, o oaie pe nume Dolly, a stârnit teama că ar putea urma clonele umane. Însă, în loc de clone umane şi de orori desprinse din filmele SF, moştenirea lui Dolly este o mică industrie bazată pe clonarea animalelor.
În 2004, sclipitorul, dar nevroticul om de ştiinţă Hwang Woo-Suk a clamat că a clonat primul embrion uman, dar cercetătorii au descoperit curând că şi-a falsificat descoperirile. Un an mai târziu, totuşi, Hwang a oferit lumii primul câine clonat, un ogar afgan pe nume Snuppy. Câinele a fost conceput dintr-o celulă luată din urechea unui ogar adult, dar procesul a fost costisitor: a fost nevoie de 1095 de ovule extrase şi de 123 de mame surogat. Doar două mame şi-au dus sarcina la termen, restul embrionilor au murit la câteva săptămâni după naştere. E extrem de dificil ca embrionii să reţină surogaţii, pentru că implantarea unui ţesut care a fost îngheţat în prealabil, ca ovulele, poate duce la respingere de către organismul-gazdă.
Atât de multe mame surogat, atât de mult material genetic şi atâtea vieţi irosite, doar ca să produci doar un singur căţel!
În 2008, Departamentul de Agricultură American a aprobat carnea şi laptele obţinute din materialul genetic al unor vite, porci sau capre, permiţându-le fermierilor să cloneze un specimen reuşit în loc să creeze unul nou prin reproducerea convenţională.
Între timp, compania biotech Sooam a lui Hwang a produs mai bine de 400 de animale clonate în 12 ani.
Celebrităţile care şi-au clonat animalele de companie au dat conferit acestei practici o respectabilitate în plus. Atunci când Barry Diller şi Diane von Fuerstenberg şi-au pierdut terrierul Jack Russell, pe nume Shannon, l-au pus în gheaţă şi au scris un CEC de peste 100.000$ pentru Sooam.
Compania ViaGen a clonat câinele Barbarei Streisand, Samantha, de două ori.
Boyalife din China susţine că a construit o fabrică în stare să livreze 1 milion de animale clonate pe an.
Suferință extremă. Clonarea animalelor rămâne o procedură controversată
Dacă industria de clonare a animalelor de companie pare a avea viitor, vom putea măcar face ca procesul să devină mai uman? După ani de încercări, există însă puţin progres. Multe studii ştiinţifice arată cum clonele continuă să aibă o rată de cancer extrem de ridicată şi moarte timpurie. Mai bine de 96% din clone au diformităţi sau boli.
Artrita prematură şi cancerul de plămâni au făcut ca oaia Dolly să fie eutanasiată la 6 ani.
Procesul de transferare a embrionilor e atât de stresant pentru mame, încât e nevoie de anestezie generală. Şi cum cezariana a devenit o rutină pentru puii clonaţi, nenatural de mari, Parlamentul European a votat, în 2015, interzicerea clonările animalelor de fermă, din cauza suferinţei extreme.
Alan Meeker, un mogul texan ce deţine compania Crestview Genetics, a clonat mai bine de 100 de cai de rasă care se vând pentru 80.000$. El spune că a inventat o metodă mai umană de clonare a animalelor, dar nu oferă mai multe detalii.
Diabetul, vindecat cu celule stem clonate?
Meeker a înfiinţat un laborator în Bahamas care testează celule stem clonate ce ar putea vindeca diabetul, pentru suma de 10 milioane $ per pacient. El însuşi diabetic, Meeker plănuieşte să-şi folosească propriul sânge ca să testeze acest leac. Experienţa sa trecută în clonarea cailor sau a câinilor îl face încrezător că acest lucru e posibil. „Aş putea clona un om chiar azi”, se laudă el.
Meeker spune că i s-a cerut acest lucru de indivizi cu o avere mai mare ca datoria externă, dar că n-o face pentru că se teme că aceste clone vor fi născute cu amintirile părinţilor lor, deşi cercetătorii susţin că acest lucru e imposibil.
La puţin timp după clonarea cu succes a lui Dolly, se impunea o interdicţie globală a clonării umane. 46 de ţări au interzis, de atunci, această procedură.
Clonarea oamenilor e realizabilă?
Pentru a clona oameni, este nevoie de condiţii asemănătoare ca în cazul animalelor de companie şi nimeni nu vrea să-şi murdărească mâinle cu testări umane ilegale. Nu e clar nici dacă cineva ar putea clona un om, chiar dacă ar încerca.
Replicile cele mai apropiate de noi, pe scara evoluţiei, au fost doi macaci cu coadă lungă pe nume Zhong Zhong şi Hua Jua, creaţi de cercetătorii chinezi, în 2018.
Ernie Bailey, un genetician de la Universitatea din Kentucky, crede că nu e posibilă clonarea umană: dacă ar fi fost, s-ar fi făcut. Aşadar, o pantă alunecoasă de la clonele de animale la cele umane e puţin probabilă, conchide articolul din One Zero.
Însă dacă avem aceste întrebări etice atunci când e vorba de oameni, nu merită, oare, să le punem şi în legătură cu mult iubitele noastre animale de companie?
Redactor: Anca Grădinariu
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
