Salonul auto de la Los Angeles ia pulsul economiei

Data publicării:
fiat1

Salonul din acest an este atipic. Lansările de la Los Angeles aveau în anii anteriori două coordonate - grijă pentru mediu şi maşini superperformante. Era şi o adaptare la piaţă în condiţiile în care statul California are cele mai stricte reguli privind emisiile şi cea mai mare pondere de maşini premium înmatriculate. De data aceasta producătorii au venit cu modele obişnuite, nu doar pentru cei avuţi. Vor să profite de creşterea bună a pieţei americane în aceste timpuri cu petrol ieftin.

Fiat a adus la Los Angeles în premieră 124 Spider. E actualizarea unui model vechi de 50 de ani, din ADN-ul căruia a păstrat linii ale caroseriei, dar, grefat pe tehnologia japoneză, pentru că foloseşte platforma Mazda MX-5. Americanii sunt îndrăgostiţi de designul italian. Asta e clar. Dar cu aceeaşi intensitate urăsc lipsa de fiabiliatate a maşinilor italiene, certă în deceniile trecute, discutabilă însă odată cu avansul tehnologiei. De aceea a apărut acest hibrid între înfăţişarea italiană şi tehnologia niponă.

„Reprezintă chintesența mașinii italiene. Automobilele italiene au design, stil, sunt distractiv de condus, iar în mod clar decapotabila face parte din istoria automobilistică italiană”, spune Olivier Francois, director global FIAT.

Pentru Fiat piața americană a devenit foarte importantă după fuziunea cu Chrysler. Fiat a revenit în Statele Unite acum cinci ani și a încercat piața cu variantele lui 500. Acum mai face un pas, cu 124 Spider și Alfa Romeo Giulia, un sedan de 70 de mii de dolari, care să concureze BMW.

O premieră mondială a fost și la standul Infiniti. Compania japoneză a lansat un nou crossover compact, botezat QX30. Partea tehnică este împrumutată parțial de la Mercedes, dar liniile caroseriei se înscriu în limbajul de design Infiniti. Ford a venit la Los Angeles cu un facelift al Lincoln MKZ, iar General Motors, cu o nouă variantă a lui Buick LaCrosse. Toate sunt modele adresate special pieței americane. În zona de supercar-uri Lamborghini a venit cu Huracan cu tracțiune spate. A fost eliminată tracțiunea integrală, standard la modele Huracan, puterea motorului a fost redusă, dar și masa totală a scăzut.

Lamborghini a creat o mașină care oferă o senzație și mai intensă la volan. Dacă un Huracan obișnuit vi se pare prea liniștit, atunci acest nou taur furios vă va stimula toate simțurile”, a spus Craig Cole, editor Autoguide.com.

Trancțiunea spate se adresează în general puriștilor. Mulți consideră că tracțiunea integrală și diversele sisteme electronice de asistență la condus au îmblânzit prea mult bestia Lamborghini. I-a luat din nebunia specifică, din plăcerea, amestecată cu groaza, de a conduce o mașină supersport care poate deveni instabilă.

Deși China a depășit Statele Unite ca piața cu cele mai mari vânzari auto din lume, America are totuși marje mai mari de profit, ceea ce o face mult mai lucrativă pentru producători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...