Propunere îndrăzneață a României: Mașinile electrice să coste mai puțin în țările mai sărace din UE

Data publicării:
renault electric

România a înaintat statelor membre UE o propunere prin care producătorii şi importatorii de autovehicule vor fi stimulaţi să comercializeze acest tip de vehicule la preţuri accesibile pentru pieţele din State Membre cu venituri medii reduse, respectiv cu o valoare a PIB pe cap de locuitor sub 60% din media UE, la nivelul anului 2013, informează Ministerul Mediului printr-un comunicat remis marţi Agerpres.

Propunerea a fost înaintată marţi la Consiliul miniştrilor Mediului din UE de la Luxembourg.

„În mod concret, potrivit propunerii României, orice vehicul cu emisii reduse comercializat într-un stat membru care se regăseşte în această situaţie va avea o valoare echivalentă cu două vehicule comercializate în statele cu venituri medii ridicate, raportat la îndeplinirea ţintelor impuse industriei. Producătorii vor fi astfel stimulaţi, pentru îndeplinirea ţintelor, să susţină comercializarea vehiculelor la preţuri adaptate la puterea de cumpărare a cetăţenilor din statele cu venituri medii mai mici”, precizează sursa citată.

În context, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, a afirmat că în România, precum şi în alte State Membre cu venituri medii reduse, creşterea cotei de piaţă a vehiculelor curate nu se poate atinge decât prin asigurarea acestor vehicule la un preţ accesibil pentru consumatori.

„Accesul consumatorilor la vehiculele curate este un element cheie în atingerea obiectivelor de către producători. Comportamentul consumatorilor este dictat în principal de către cost. În România, precum şi în alte State Membre cu venituri medii reduse, creşterea cotei de piaţă a vehiculelor curate nu se poate atinge decât prin asigurarea acestor vehicule la un preţ accesibil pentru consumatori. De aceea, credem că este imperativ ca prin acest regulament să găsim o cale prin care producătorii de autovehicule să fie stimulaţi să ofere şi soluţii de mobilitate cu emisii scăzute de carbon cu costuri mici”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

În cadrul lucrărilor Consiliului miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană, reprezentaţii statelor membre au dezbătut propunerile pentru perioada următoare. Propunerea iniţială a Comisiei Europene, din noiembrie 2017, prevede reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi autoutilitarele noi până în 2030, cu un obiectiv intermediar vizând reducerea cu 15% până în 2025.

În cadrul dezbaterilor, România, reprezentată de Graţiela Gavrilescu, a susţinut adoptarea ţintelor ambiţioase de reducere a emisiilor.

Agenda reuniunii a inclus şi adoptarea poziţiei comune a UE pentru Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP24) de la Katowice şi, de asemenea, pentru Conferinţa ONU privind diversitatea biologică (COP14 CBD). Ministrul Graţiela Gavrilescu a susţinut necesitatea atingerii unui numitor comun între statele membre.

În marja Consiliului s-a organizat o reuniune a miniştrilor Mediului din statele membre ale Parteneriatului Estic. Temele abordate în cadrul discuţiilor s-au referit la o mai bună colaborare între statele membre în domenii precum managementul deşeurilor, economia circulară şi protecţia biodiversităţii. Delegaţia României la această reuniune a fost condusă de Ionuţ Câmpeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...