PREMIERĂ. România este pregătită să implementeze sistemul european de siguranță eCall

Data publicării:
ecall

Proiectul paneuropean „eCall”, care face parte din inițiativa generală a Comisiei Europene eSafety, promite să reducă aceste pierderi cu până la 20 de miliarde de euro anual și, bineînțeles, să salveze nenumărate vieți.

România, prin intermediul Serviciului de Telecomunicații Speciale, este pregătită să implementeze serviciul de urgență paneuropean eCall. 

Acest sistem permite transmiterea automată către dispeceratul 112 a informațiilor legate de localizarea unei mașini implicate într-un accident rutier. Informațiile includ, pe lângă coordonate GPS, și date despre tipul autovehiculului, direcția de mers sau numărul de pasageri. Sistemul este construit de așa natură încât să funcționeze și în cazul în care victima este inconștientă, echipamentul fiind dotat cu o serie de senzori sensibili la impact care activează în mod automat apelul de urgență. Sistemul permite totodată și apelarea manuală de la bordul vehiculului, utilă și pentru a semnaliza prezenta altor accidente.

România este prima țară din Europa care și-a modernizat infrastructura Sistemului 112, la nivel național, astfel încât să permită implementarea sistemului eCall. Cu ocazia desfășurării la București a celei de-a doua Conferințe internaționale eCall, Comisia Europeană a felicitat în mod oficial România și STS pentru performanțele atinse.

Conferința Internațională HeERO, ce are loc zilele acestea în București, adună peste 200 de specialiști din industria auto, tehnicieni ai operatorilor de telecomunicații și organismelor de standardizare, membrii ai companiilor de asigurări din 40 de țări din Europa, America de Nord și Asia, precum si oficiali ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai instituțiilor românești cu responsabilități în domeniu.

Potrivit unui comunicat al STS, cu ajutorul serviciului de urgență eCall, autoritățile vor interveni cu mai mare rapiditate la locul accidentului, scăzând timpul de răspuns cu până la 50% în zonele rurale și până la 60% în zonele urbane.

Proiectul HeERO a demarat la 1 ianuarie 2011 și se finalizează în acest an pentru un prim grup de parteneri printre care și România, urmând ca până în 2014 să fie adoptat și de restul țărilor implicate în proiect.

Serviciul de urgență eCall va fi obligatoriu în Europa începând cu 1 octombrie 2015.

Serviciul de Telecomunicații Speciale precizează că echipamentele eCall urmează a fi montate pe noile tipuri de autoturisme și vehicule utilitare ușoare din categoriile M1 și N1.

Proiectul paneuropean HeERO, Harmonised eCall European Pilot, va fi implementat în 18 țări europene. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”