Dieselgate | Un client Volkswagen a cerut rezilierea contractului

Data publicării:
SIGLA VOLKSWAGEN - GettyImages-488940080

Clientul Volkswagen din Germania care a cerut anularea contractului de vânzare spune că a fost înşelat şi astfel a dat bani pe un produs pe care nu l-ar fi cumpărat, dacă ar fi ştiut că nu respectă normele legale.

„Instanţa a respins plângerea pe motiv că deficienţa reclamată, privind softul trucat, nu este semnificativă. În primul rând pentru că deficienţa poate fi înlăturată cu costuri minime, mai puţin 1% din costul de achiziţionare. În al doilea rând, pentru că nu se poate stabili dacă există o vină a intermediarului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Curții Districtuale Bochum, Michael Rehaag.

În plus, din punctul de vedere al justiţiei germane, clientul nemulţumit nu a dat în judecată pe cine trebuia.

„Această decizie se bazează pe un caz izolat care priveşte o singură plângere, despre o singură maşină. Vreau să accentuez faptul că acuzatul nu este compania Volkswagen, ci un dealer auto. Nu avem niciun indiciu că acesta ar fi ştiut că există aceste manipulări de soft”, a adăugat Michael Rehaag.

Reclamantul este hotărât însă să meargă mai departe şi va face apel.

Dacă în Europa compania germană a evitat momentan un proces costisitor, pentru că nu a fost dat direct în judecată, în Statele Unite lucrurile stau altfel. O mare companie de avocatură, care reprezintă 278 de investitori, ameninţă Volkswagen că va cere în instanţă despăgubiri de 3,26 de milioane de euro, dacă nu se va ajunge la un acord. Reclamanţii spun că investiţiile lor au fost afectate de conduita Volkswagen, care şi-ar fi încălcat obligaţiile contractuale.

Citiți și: 
DIESELGATE | Un tribunal german a decis că Volkswagen nu este obligat să reprimească mașinile cu motoare trucate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...