400 de lei! Atât va fi amenda pentru cei care nu respectă regulile într-un autobuz sau troleibuz. Se va întâmpla în Cluj-Napoca, acolo unde autorităţile locale vor să impună un set de reguli noi, inspirat din alte oraşe europene. Cei care folosesc, spre exemplu, ţigara electronică în autobuz vor fi arşi la buzunare cu 200 de lei. Mai mult, călătorii care au haine murdare sau urât mirositoare pot fi sancționați cu amendă între 100 și 200 lei.
Regulamentul care urmează să alinieze transportul public în comun din Cluj-Napoca la standardele europene se află în dezbatere publică.
Oana Buzatu, purtător de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca: „Motivul pentru care apar modificările în draft-ul supus consultării vine din situații cu care controlorii s-au confruntat în trecut și care necesită o clarificare”.
Pe lângă contravenţiile care vizează călătoria fără bilet sau refuzul călătorului de a se legitima în faţa controlorului, amendaţi vor fi și pasagerii care poartă haine murdare sau urât mirositoare. Aceștia vor avea de achitat între 100 și 200 lei.
Oana Buzatu, purtător de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca: „O altă componentă pe care regulamentul o conține se referă la reglementarea unor situații atunci când călătorii își produc disconfort unii altora și controlorii sunt cei de la care se așteaptă să rezolve această problemă, fie e că este vorba de utilizarea țigării electronice sau a unei situații mai greu de clasificat”.
Și cei care transportă alimente sau materiale cu mirosuri neplăcute vor fi sancționați. Călătorii par încântaţi de noile reguli.
Până la 200 de lei amendă riscă şi cei care sunt prinşi că fumează ţigară electronică în autobuz sau troleibuz.
Noul regulament de conduită în mijloacele de transport în comun poate fi consultat, dar și atacat până pe 14 martie.