Rafila: "Pacientul nu poate fi evaluat într-un spital public şi apoi îndrumat de acelaşi medic într-un spital privat"

Data publicării:
Alexandru Rafila vorbeşte într-o conferinţă de la Ministerul Sănătăţii pe 16 ianuarie 2023.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. Foto: Ilona Andrei/Inquam Photos

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu are pârghiile legale să împiedice medicii să lucreze atât în sistemul public, cât şi în cel privat, însă spune că nu trebuie să existe o suprapunere între cele două programe, iar pacienţii nu ar trebui evaluaţi de acelaşi medic la un spital public şi trimişi apoi la cel privat, informează Agerpres.

"Nu am, în momentul de faţă, pârghiile legale să împiedic un medic să-şi exercite profesia în sistemul privat după încheierea programului de lucru în sistemul public (...). Nu poate să existe suprapunere între cele două, adică să am program până la 3:00 şi am consultaţii la privat de la 12:00", a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila spune că medicii ar trebui să îşi dea angajamentul în scris că nu vor redirecţiona pacienţii din spitalele publice în cele private.

"Trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte circuitul pacientului. Pacientul nu trebuie să fie examinat, evaluat într-un spital public cu resursele spitalului public şi ulterior îndrumat de acelaşi medic la spitalul privat. Eu nu pot să fiu inconştient, nu eu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, oricine ar fi el, încât să redirecţioneze resursele dinspre sectorul public spre sectorul privat. Asta nu are niciun fel de legătură cu îngrădirea medicului de a lucra şi într-o parte şi în alta, cu condiţia să existe un angajament - poate să fie şi scris (...) în care el (...) respectă programul public şi face un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el sau lucrează o cunoştinţă de-a lui", a precizat, sâmbătă, Rafila, la Prima Tv.

În opinia sa, un astfel de angajament nu ar trebui să fie complicat de pus în practică şi l-ar putea da orice medic care lucrează atât la stat, cât şi în unităţile sanitare private.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se schimbă grila TV în România. Noua televiziune lansată va emite și peste graniță
Digi FM
Andrei Perneș, fost concurent în emisiunea Mireasa, a murit după ce s-a răsturnat cu mașina. Împlinea 29 de...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Contraoferta lui Putin pentru Trump: o înțelegere privind resursele naturale rusești și accesul în Arctica
Newsweek
375 lei în plus la pensie și 500 lei burse pentru copii. Când se dau banii? Cine-i ia? Anunț oficial
Digi FM
Alina Sorescu, propunere de neimaginat de la fostul soț: "Voia să stau două săptămâni în casă cu fetele, apoi...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Au vrut să facă o friptură, dar s-au speriat atunci când au văzut ce se ascunde în grătar: „Nu înțeleg cum a...
Film Now
Jeremy Renner, relație secretă cu o influenceriță mult mai tânără. Experiențele dramatice care i-au unit
UTV
Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici...