Criză de ser fiziologic în spitale: Operații amânate la Brașov, raționalizare la Brăila. Rafila se întâlneşte cu furnizorii

Data actualizării: Data publicării:
Close-up,Of,A,Nurse's,Hand,Adjusting,The,Physiological,Serum,Dropper
Foto Shutterstock

Criza serului fiziologic afectează spitale din toată țara, punând în pericol tratamentele pacienților. La Brașov, mai multe operații au fost amânate, iar la Brăila, serul se distribuie pe condică specială, informează News.ro. Ministerul Sănătății încearcă să găsească soluții alături de furnizori. „Serul este vital, fără el nu se poate”.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov Emil Mailat spune că spitalul are probleme legate de lipsa serului fiziologic încă din luna noiembrie a anului trecut, când au fost livrate cantităţi mai mici faţă de cele cerute de unitatea sanitară.

„Am început să avem probleme cu serul fiziologoc din luna noiembrie, când ni s-a livrat cu 10% mai puţin decât am cerut, în decembrie ni s-a livrat cu 30% mai puţin, iar în ianuarie de abia ni s-a livrat jumătate din cantitatea solicitată”, transmite Emil Mailat.

Managerul spitalului menționează că există o problemă de aprovizionare la nivel național, și deși uneori reușea să îl achiziționeze direct de pe piață, acum nici măcar acolo nu mai este disponibil.

„La ora actuală ni s-a spus că nu există stoc. În ultima săptămână ni s-a mai livrat luni şi mai vine o parte lunea asta o parte din cantitatea comandată”, a adăugat el.

Din această cauză, au fost limitate internările pacienților cronici, pentru a nu afecta pacienții cu nevoi urgente.

„Nu ne-am atins de partea oncologică, de partea hematologică, unde avem acele cure cu citostatice, este nevoie de ser, nu avem acolo astfel de probleme, mişcările le-am făcut preventiv, să fim siguri că nu rămânem fără”, transmite managerul spitalului.

Serul fiziologoc este vital, fără el nu poţi să administrezi o perfuzie sau nu poţi să faci o spălătură unde operezi, de exemplu. Fără el nu se poate.

Probleme legate de lipsa serului fiziologic există în mai multe spitale, dar şi în farmacii de spital şi comunitare din ţară. În unele unităţi sanitare, spre exemplu la Brăila, serul se dă pe condică, existând deja stocuri insuficiente.

Ministrul Sănătății se întâlnește cu furnizorii

Conform News.ro, vineri are loc o întâlnire la Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii companiilor care furnzează ser fiziologic pentru a putea fi găsite soluţii pentru această problemă. În principal problema este legată de preţul cu care este adus în ţară serul fiziologic, la acest capitol urmând să fie găsite anumite soluţii astfel încât să fie asigurate stocurile necesare în spitale. Preţul fiind unul mic, pentru cei care îl produc nu mai rentează, aşa cum se întâmplă de altfel şi în cazul altor medicamente care au dispărut deja de pe piaţă sau sunt în curs să dispară.

Magdalena Vihocencu, farmacist şi membru al Asociaţiilor Farmaciilor Independente Ethica a declarat pentru News.ro că mai mulţi colegi farmacişti, unii dintre ei care lucrează în spitale mari i-au confirmat că lipseşte serul fiziologic sau că există în stocuri insuficiente.

Este o situaţie destul de gravă, anumite spitale au rămas fără ser fiziologic, au început să ceară ajutorul prin DSP la alte spitale care au stocuri.

„Din 20 decembrie 2024 doi importatori de ser fiziologic chiar şi de paracetamol perfuzabil şi-au retras CIM-urile din România,( n.red Codul de Identificare al medicamenului atribuit de ANMDMR), în farmacii nu există de foartă multă vreme, iar în spitale este criza puţin mai mare pentru că necesarul de ser fiziologc este mare în această perioadă”, a declarat Magdalena Vihoceanu.

Conform acesteia, este vorba despre spitale din Bucureşti, Dolj și Ilfov, existând probleme şi în Giurgiu, Timiş și Iaşi.

Mai mult, la spitalul din Brăila există un stoc limitat, astfel că serul fiziologic se dă pe o condică specială, adică trebuie să motiveze fiecare flaconaş pe care îl cer.

„Este problemă şi de preţ pentru că substanţa activă nu cred că ar fi o problemă, prepararea serului fiziologic. Nu e neapărat substanţa activă, cât ambalajele, ambalajele cresc ( n.red preţul), şi sterilitatea costă foarte mult, iar furnzorii nu pot aduce în pierdere aceste produse”, a explicat Magdalena Vihocencu, farmacist şi membru al Asociaţiilor Farmaciilor Independente Ethica.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii jubilează după întâlnirea Trump – Zelenski. Medvedev: „Porcul insolent a…
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Cum a ajuns Sylvia să cânte în trupa A.S.I.A.: „Impresarul Loredanei Groza m-a întrebat în glumă”
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Ce le transmite un medic IT-iștilor nemulțumiți de salariul de 14.000 de lei
Newsweek
Casa de Pensii anunță că sistemul informatic nu funcționează. Care dosare nu pot fi soluționate?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Primele imagini cu Anne Hathaway și Josh Hartnett în „Verity”. Dakota Johnson, producător executiv. „WOW...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...