Petrecăreții din Vama Veche nu se tem de cazurile de coronavirus depistate la terase și s-au distrat până dimineață: A fost intens
Data actualizării: Data publicării:
O terasă din Vama Veche a fost închisă, după ce o angajată de la bar a fost confirmată cu Covid-19. Colegii săi au fost testați și un al doilea a fost depistat pozitiv. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa a declanşat o anchetă epidemiologică în acest caz. În weekend, în Vama Veche turiștii s-au distrat însă fără griji.
În Vama Veche, tradiția se menține: petrecerile încep seara și se termină după răsăritul soarelui.
„A fost intens destul de obositor dar acum ne relaxăm...”, a spus un bărbat.
După petrecere, turiștii caută soarele și bronzul.
„Ne era dor de mare și de normalitate că aici pare că totul e normal Adică nu am reușit să dormim! Am văzut răsăritul...”. a afirmat o femeie.
Patronii teraselor din Vamă nu se așteptau să aibă un număr atât de mare de clienți
Manager beach bar: „Este multă lume pe plajă suntem aproape plini. Au fost foarte mulți turiști, lumea s-a distrat, am avut petrecere, a fost un vibe chiar foarte bun, s-a băut..., în general distracție”