Percheziții în benzinăriile din Alba. Mai mulți angajați sunt suspectați că vindeau bonuri de combustibil unor firme

Data publicării:
femeie alimenteaza la statia peco
Sursa foto: Profimedia Images

Au fost percheziții, joi dimineața, în benzinăriile din Alba. Vizați de anchetă sunt mai mulți angajați ai stațiilor de carburanți, care ar fi vândut bonuri fiscale de combustibil unor firme. Suspecții cereau, în schimb, chiar și 10% din valoarea trecută pe bon, informează Agerpres.

Polițiștii au descins, în total, la 35 de adrese de pe raza județului Alba.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018 - 2022, mai mulţi angajaţi ai unei societăţi comerciale care comercializează carburanţi ar fi eliberat, în favoarea unor societăţi comerciale, bonuri fiscale care atestau achiziţii de carburant, cu toate că vânzările ar fi fost efectuate altor persoane. Ulterior, bonurile fiscale şi facturile aferente acestora ar fi fost înregistrate în contabilităţile societăţilor comerciale ca şi cheltuieli, în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului", se arată în comunicatul IPJ Alba.

În schimbul bonurilor fiscale, angajații benzinăriilor ar fi pretins cotă-parte, adică între 5-10% din valoarea trecută pe bon. Prejudiciul urmează să fie stabilit, transmit oamenii legii.

În urma perchezițiilor făcute, polițiștii au ridicat mai multe documente și bunuri. 12 persoane au fost audiate, în calitate de martori, la sediul IPJ Alba în dosarul penal care vizează fapte de evaziune fiscală.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri