Pensionari cu dezabilități, protest în fața Guvernului după recalcularea pensiilor. „Practic li se amputează un drept”

Data actualizării: Data publicării:
ID25903_INQUAM_Photos_Cornel_Putan-scaled
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Mai mulți pensionari cu dizabilităţi protestează luni, 16 septembrie, în Piaţa Victoriei, între orele 10:00 - 14:00, acuzând că pensiile lor vor fi diminuate cu procente „cuprinse între 40 şi 80%”, a declarat Daniela Tontsch, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR), pentru Agerpres.  Aceste persoane, inclusiv cele cu afecțiuni grave și boli cronice, acuză că li se ia un drept câștigat și că pensiile lor sunt înlocuite cu un ajutor social.

Președintele CNDR a criticat diminuarea pensiilor pentru persoanele cu dizabilități, menționând că acestea au fost reduse cu până la 80%, în urma modificărilor din Legea nr. 360/2023, care elimină reducerea anilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități. 

„Este dureros că persoanele cu dizabilități, ale căror vieți sunt deja marcate de limitări, sunt nevoite să iasă în stradă, pentru a-și apăra dreptul la demnitate. Oameni care au muncit în condiții de handicap, care au contribuit la sistemul de pensii, au făcut eforturi supraomenești să îndeplinească stagiul de cotizare contributiv prevăzut de lege și s-au pensionat la limită de vârstă, sunt ignorați și umiliți în acest mod”, a afirmat Tontsch.

„Vor să înlocuiascaă pensia cu un ajutor social”

Premierul a anunțat inițial o lege distinctă pentru corectarea inechităților, urmată de formarea unui grup de lucru la Ministerul Muncii. Cu toate acestea, vineri, consiliul a primit propuneri de modificare a Legii 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, care, în loc să rezolve problema pensiilor, afectează drepturile obținute anterior, a afirmat Tontsch.

„O indemnizație socială nu are aceeași valoare sau semnificație juridică și socială ca un drept de pensie câștigat prin muncă”, a afirmat președintele Consiliului.

„Astăzi practic li se amputează un drept. Pensia este un drept de proprietate pe care aceşti domni guvernanţi vor să îl înlocuiască cu un ajutor social”, a spus Tontsch.

În plus, persoanele cu dizabilități care se vor pensiona în baza Legii 360/2023 și vor beneficia de stagiul redus de cotizare, vor avea pensii mai mici decât indemnizația socială de 1200 lei, care nu vor mai fi modificate timp de 10-15 ani.

„Persoanele afectate, în special cele cu handicap grav, vor fi puse într-o situație economică și socială extrem de dificilă, pierzându-se orice recunoaștere a efortului lor de a participa activ la societate, în ciuda limitărilor fizice sau mentale”, a spus Tontsch.

Organizatorii au anunțat că „protestul se va desfășura într-o atmosferă sumbră, asemenea unei înmormântări ca simbol al faptului că pensionarii cu dizabilități sunt îngropați în nedreptate și suferință”, a transmis CNDR și că vor fi participanți din toată țara, deși nu se așteaptă la o prezență masivă. „Și o singură persoană dacă este obligată să iasă în stradă şi să protesteze arată o mare problemă”, a spus Daniela Tontsch.

Acest protest nu este un caz izolat. După noile decizii de recalculare ale sistemului de pensii, mai mulți pensionari au semnalat erori și au fost nemulțumiți.

 

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un copil de 12 ani, fără ezitare, a luat arma și a tras pentru a-și salva tatăl din...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
Newsweek
Anca Agemolu, diva muzicii, sacrificiu din iubire. Gestul crud făcut de comuniști la adresa ei
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei