O studentă de la SNSPA a fost audiată de polițiști în calitate de martor în cazul profesorului Alfred Bulai

Data publicării:
alfred bulai portret
Foste studente SNSPA îl acuză pe Alfred Bulai de abuzuri sexuale. Sursă foto: Facebook

O studentă la SNSPA a fost audiată, miercuri, la Secţia 2 de Poliţie din Capitală, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, au informat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

În acelaşi dosar au mai fost audiaţi, printre alţii, tot în calitate de martor, profesorul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, şi asistenta lui Alfred Bulai.

Percheziții în Capitală în acest dosar penal

Trei percheziţii au fost efectuate săptămâna trecută de poliţişti în Capitală în acest dosar penal în care este vizat Bulai, care şi-a dat demisia din funcţia de cadru didactic la SNSPA după începerea cercetărilor.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, percheziţiile domiciliare au fost făcute la sediile SNSPA situate pe Bd. Expoziţiei nr. 30A şi pe Str. Povernei, nr. 6 şi la Centrul Internaţional de Conferinţe Batiştei (CIC) - "Hotel SNSPA" din Str. Emanoil Bacaloglu nr. 2.

Cercetări in rem

Procurorii efectuează cercetări in rem referitoare la suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente.

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Cristian Pîrvulescu, a explicat de ce au făcut procurorii percheziţii, marţea trecută, la sediile SNSPA. Profesorul a vorbit şi despre tânărul procuror care anchetează cazul Alfred Bulai.

”Am fost la Parchet, este foarte adevărat, dar nu aş putea să spun că a fost o zi complicată. Din contră, a fost o zi lămuritoare şi pentru mine, şi pentru SNSPA, şi pentru mass media. Am avut o discuţie foarte bună cu procurorul de caz, care este un tânăr care este specializat în agresiuni sexuale, în violenţă sexuală, foarte profesionist, care avea deja în mare măsură dosarul format, a avut discuţii atât cu unii colegi mai tineri care au fost în practică cu domnul profesor Bulai, cât şi cu foarte multe din studente. Mi-au pus câteva întrebări referitoare la posibile sesizări, am lămurit situaţia, nu au existat niciun fel de sesizări formale şi la o discuţie informală pe care am purtat-o cu studenţii în luna aprilie, în care au apărut câteva probleme şi le-am cerut sprijinul pentru a le putea investiga”, a declarat, marţea trecută, la TVR Info, Cristian Pîrvulescu, audiat ca martor în dosarul de folosirea funcţiei în scop sexual deschis în urma investigaţiei jurnalistice care îl vizează pe Alfred Bulai.

Profesorul a catalogat discuţia cu procurorul drept ”una cât se poate de constructivă, de lămuritoare”.

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri