Video O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României, Armata a ridicat de la sol două avioane F-16. Bucăți ar fi căzut în Periprava

Data actualizării: Data publicării:
ODQyYTEwZjJmY2Q5MDZiMjRlMzIyNmE4ODYyNDhkYw==.thumb
Există indicii că bucăţi dintr-o dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări. Foto: Profimedia Images

Sistemul de supraveghere radar a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a pătruns în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul nostru spre Ucraina. Ministerul Apărării a anunțat că a ridicat două avioane F-16 pentru a monitoriza traseul acesteia. De asemenea, există indicii că bucăţi dintr-o dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări. Ucrainenii susțin că drona ar fi traversat Delta Dunării.

Vezi aici mărturia unei localnice din Periprava care a filmat atacul rușilor

Reacția MAE

ACTUALIZARE 12:28 Ministerul de Externe condamnă atacurile rușilor și cere respectarea spaţiului aerian al României.

„Ministerul Afacerilor Externe reiterează protestul ferm faţă de violarea, din nou, a spaţiului aerian al României. Ministerul Afacerilor Externe solicită categoric încetarea atacurilor repetate împotriva populaţiei şi a infrastructurii civile ucrainene şi a escaladării iresponsabile de către Federaţia Rusă a situaţiei de securitate inclusiv la frontiera dintre România şi Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe cere respectarea normelor de drept internaţional, inclusiv a inviolabilităţii spaţiului aerian al României şi reiterează condamnarea puternicǎ a acestor atacuri ilegale”, a precizat, duminică, MAE.

Ciolacu: Atacurile vor continua

ACTUALIZARE 12:15 Marcel Ciolacu susține că nu au fost probleme deosebite și că astfel de situații vor fi mai dese, în contextul războiului din Ucraina. 

„Am vorbit azi noapte cu domnul ministru, am vorbit și azi dimineață cu domnul ministru, la cafea, cum era normal. Nu au fost probleme deosebite pe teren, vor continua, pentru că urmează iar exporturi de grâne. Asta este, avem un război la granița cu România”, a explicat Marcel Ciolacu.

Ce spun ucrainenii

ACTUALIZARE 12:10 Este cel mai avansat zbor al unei drone rusești în spațiul aerian românesc. Drona de origine iraniană lansată de ruși ar fi traversat Delta Dunării, susține aviația ucraineană.

Valentin Stan, jurnalist Digi24: „Ucrainenii susțin că drona Shahed ar fi pătruns la o distanță de 70 de kilometri de granița cu Ucraina pe teritoriul românesc. Ministerul Apărării nu confirmă, dar nici nu infirmă informațiile. Potrivit ucrainenilor, drona ar fi stat aproape o ora în spațiul aerian al României”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Reprezentanţii MApN au anunțat că forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineaţa zilei de 8 septembrie, în apropierea frontierei cu România.

Astfel, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.

„Începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene. În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08. Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită, în proximitatea localităţii Periprava. Forţele Ministerului Apărării Naţionale execută, începând din această dimineaţă, cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol, cercetări în zonă”, au transmis reprezentanţii MApN, potrivit News.ro.

MApN a precizat că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale transmite „un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”.

Potrivit ISU Dobrogea, între orele 02:46 - 03:26 au fost înregistrate 85 de apeluri la 112.

Locuitorii din Tulcea și Constanța au primit mesaj RO-Alert

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa, avertizând asupra riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România. Într-o intervenție la Digi24, șeful DSU Raed Arafat a declarat că mesajul RO-Alert nu a fost trimis din exces de zel, ci pentru că exista un pericol real.

„Noi lucrăm în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării și atunci când ei consideră că există un risc să fie afectată o zonă aceatsa primește mesaj RO-Alert. Și nu îl primește numai să informăm, ci primește pentru că există niște măsuri pe care omul de rând trebuie să le facă. Cea mai mică măsură e să se îndepărteze de zonele cu geamuri și să intre în casă. A da un mesaj noaptea pentru două județe înseamnă că a fost o motivare pentru acest lucru, nu se face acest lucru din exces de zel, ci pentru că s-a considerat necesar. (...) Alertele au reguli, asta înseamnă că există un risc, oricât de mic ar fi. Urmează să stabilească colegii de la Ministerul Apărării dacă s-a întâmplat să cadă vreo bucată undeva o să spună dânșii după evaluare”, a declarat Arafat.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri