Nunțile împărătești din Uzbekistan, trecute prin decret la un „regim de cumpătare”. Interdicțiile impuse mirilor

Data publicării:
uzbek

Nunțile opulente sunt ceva obișnuit în peisajul social din Uzbekistan. Însă caracterul lor luxuriant ar putea deveni istorie, după adoptarea unui decret parlamentar care impune un soi de „filtru de cumpătare” organizării unor astfel de evenimente.

Sute de invitați, bolizi cât PIB-ul Ciprului și meniuri ce amintesc de excesele faraonilor - doar câteva aspecte care compun tradiția nunților uzbece. Cu cât mai mare nunta, cu atât mai bine.

În general, organizarea unei nunți în Uzbekistan face să dispară ca prin magie circa 20.000 de dolari din conturile mirilor – asta în cazurile „austere”. Sumele pot urca însă până la zerouri astronomice.

Vorbim de nunți împărătești într-o țară în care 13% din populație este condamnată la sărăcie lucie, iar salariul mediu este de până în 100 de dolari.

Tocmai acestei imagini agresive de risipă și inegalitatea socială se adresează recentul decret al legislativului de la Tașkent, la sugestia și insistențele președintelui uzbec Shavkat Mirziyoyev.

Decretul, pe care autoritățile locale vor trebui să îl pună acum în aplicare, impune o seamă de limite organizatorice, relatează Radio Europa Liberă.  

Decretul are la bază o modificare legislativă similară din 2007 în Tadjikistan, unde liderul autoritar Emomali Rahmon le-a interzis oficialilor, vedetelor și oamenuilor de afaceri să mai facă paradă la nunți cu averile lor și să perpetueze astfel un pattern moral „inconfortabil și fără sens”.

Legea tadjică a impus un număr strict de oaspeți la o nuntă, a limitat numărul de miei care pot fi sacrificați pentru festin și numărul de mașini în cortegiu. De asemenea, legea le cere părinților mirilor să împartă în mod egal povara financiară a organizării nunții.

Cine încalcă aceste prevederi legale riscă o amendă de până la 4.000 de dolari.  

Cum este aplicată, însă, în teren legea? REL menționează o situație din 2017. Autoritățile locale au percheziționat o casă din sudul Tadjikistantului cu doar câteva ore de începerea nunții. Majoritatea bucatelor pregătite pentru banchet au fost confiscate, cantitățile fiind considerate „mai mult decât risipitoare”.

„Am reușit să prevenim o încălcare a legii în sat (...) Am luat mâncarea și am donat-o spitalului de psihiatrie din orașul Kulob, declarat după raid unul dintre oficiali, Khomurod Ibrohimov.

Revenind la Uzbekistan, măsura legislativă nu este privit cu ochi buni de către activiștii pentru drepturile omului, care susțin că puterea nu ar trebui „să dicteze moravuri societății”, dar mai cu seamă de către proprietarii marilor lanțuri de restaurante.

În luna aprilie a acestui an, președintele uzbec Shavkat Mirziyoyev a ordonat încetarea practicii de cosmetizare a peisajelor prin locurile pe unde trece el în vizitele sale, printre obiceiurile de acest fel regăsindu-se şi amplasarea unor construcţii false ori a altor obiecte menite să ascundă o realitate uneori dezolantă.

Înrădăcinată în autoritarismul statelor post-sovietice, tradiţia curăţării străzilor în grabă, vopsirii gardurilor şi acoperirii clădirilor vechi se aplica întocmai în Uzbekistan pe vremea fostului preşedinte Islam Karimov.

Studenţii erau uneori obligaţi să lipească vată pe terenurile goale pentru ca acestea să arate mai frumos la trecerea lui Karimov sau să agaţe de crengile copacilor flori confecţionate din hârtie.

Preşedintele Mirziyoyev, un fost premier care a preluat puterea după moartea lui Karimov în anul 2016, a promis că va reforma ţara şi a criticat unele dintre practicile predecesorului său, cum era măsluirea statisticilor.

Însă obiceiul cosmetizării peisajelor înaintea vizitelor prezidenţiale a rămas. Săptămâna trecută, o profesoară în vârstă de 23 de ani, care făcea curăţenie pe marginea unei autostrăzi înaintea vizitei lui Mirziyoyev în regiunea Samarkand, a fost accidentată mortal de un camion, fapt care a stârnit mânia publică.

Prin urmare, preşedintele a dispus interzicerea mobilizării angajaţilor din sectorul public pentru „lucrări de îmbunătăţire urbană”. În plus, Mirziyoyev a cerut justiţiei să investigheze unele cazuri grave de cosmetizarea a realităţii, cum ar fi ridicarea de către administraţii provinciale a unor sere false.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri