Xi Jinping participă la un summit regional în Kazahstan. Liderul Chinei va merge și în Tadjikistan

Data publicării:
profimedia-0886542816
Foto: Profimedia Images

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a plecat marţi pentru a participa la un summit regional şi pentru a efectua vizite de stat în Kazahstan şi Tadjikistan până sâmbătă, a anunţat agenţia oficială de presă Xinhua, preluată de AFP. 

Preşedintele chinez a sosit marţi în Kazahstan pentru o vizită de stat şi un summit regional. La sosirea sa pe aeroport, Xi Jinping a fost întâmpinat de preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev, potrivit televiziunii de stat chineze CCTV. Avionul prezidenţial fusese în prealabil escortat de două avioane de vânătoare ale armatei kazahe la intrarea în spaţiul aerian al ţării, potrivit aceleiaşi surse.

Şeful statului este însoţit de ministrul de externe, Wang Yi, precum şi de Cai Qi, membru al Comitetului permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), a precizat agenţia, conform Agerpres.

În cursul turneului său, el va participa la cea de-a 24-a reuniune a Consiliului şefilor de stat ai Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO), organizată la Astana.

Beijingul şi-a intensificat recent eforturile diplomatice în Asia Centrală, preşedintele chinez invitând la o aprofundare a legăturilor economice în cursul unui summit organizat de China în luna mai, la care au participat liderii mai multor ţări din regiune.

Vizitele de stat au loc la invitaţia preşedintelui kazah, Kasîm-Jomart Tokaiev, şi a preşedintelui tadjik, Emomali Rahmon, a relatat marţi Xinhua. 

Asia Centrală constituie o verigă esenţială a proiectelor chineze de dezvoltare a infrastructurilor în cadrul proiectului Noul drum al mătăsii. 

Beijingul a căutat recent să profite în regiune de consecinţele invaziei declanşate de Moscova în februarie 2022 în Ucraina, care face fostele state sovietice să se alarmeze din cauza unei Rusii din ce în ce mai belicoase.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri