Foto "Nu mai rezist! Vă rog din suflet". Filmul tragediei în care o tânără însărcinată din Botoșani a murit pe patul de spital

Data actualizării: Data publicării:
pat de spital gol
Foto: Guliver/Getty Images

Alexandra, gravida de 25 de ani din Botoșani care a murit vineri dimineață, pe patul de spital, implorase medicii să o ajute. Dovadă sunt mesajele găsite în telefonul ei, trimise doctorilor în noaptea de dinaintea tragediei. "Nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet" îi scrisese tânăra medicului de gardă, cu doar 4 ore înainte să moară, scrie Monitorul de Botoșani.

Alexandra avea 25 de ani și era însărcinată în luna a treia. În noaptea de joi spre vineri, scrie sursa citată, tânăra a început să sângereze. Era ora 22:51. A sunat la 112 și, la ora 23:05, era deja în grija medicilor de la Spitalul Municipal Botoșani.

A urmat o noapte cu dureri crunte. Femeia a primit calmante și i s-a spus că a doua zi va fi operată.

La ora 03:16, Alexandra i-a trimis un mesaj medicului său curant în care îl ruga să o ajute:

"Bună seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săptămâni. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi sângerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, a scris tânăra în SMS-ul rămas, însă, fără răspuns.

O oră mai târziu, la 04:18, Alexandra trimitea un alt mesaj, de această dată unuia dintre medicii de gardă:

"Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că-mi puteţi face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet simt că o iau razna” - mesaj rămas fără răspuns.

mesaje alexandra
În telefonul tinerei au fost găsite mesajele trimise doctorilor, cu doar câteva ore înainte să moară. Sursa foto: Monitorul de Botoșani

În ultimul mesaj, trimis la ora 06:40 soțului, femeia scria: "Nu mai pot"

La ora 07:30, scrie sursa citată, tânăra a intrat în șoc. A fost mutată pe secția de Terapie Intensivă unde i s-au aplicat manevre de resuscitare. În zadar, însă. La ora 08:20, a fost declarat decesul.

"Pacientă în vârstă de 25 de ani se internează în Urgență, adusă cu ambulanța pe data de 17 august, ora 23:30 pentru sângerare genitală externă redusă, dureri hipogastrice, aflată la a cincea sarcină - 3 nașteri naturale și un avort spontan în antecedente - cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină ecografic corespunzător pentru 12 săptămâni, oprită în evoluție recent. S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, examen ecografic conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții deoarece sângerarea genitală externă a fost redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție. Pe data de 18 august, la ora 07:30, prezintă degradare bruscă a stării generale, dispnee severă, sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care e transferată pe secția de Anestezie-Terapie Intensivă, unde se instituie manevre complexe de reanimare. În ciuda eforturilor, la ora 08:20 se declară decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare. Examenul necroptic va stabili cauza decesului", au transmis, pentru sursa citată, reprezentanții Spitalului Județean din Botoșani, care anunță și declanșarea unei anchete interne.

Familia și prietenii tinerei cer acum să se facă dreptate și au creat și o petiție online în acest sens. În doar trei zile, petiția "Dreptate pentru Alexandra" a adunat aproape 7.000 de semnături.

Alexandra era mamă a trei copii, cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”