Nicușor Dan anunță că a depus o plângere penală în cazul documentului prin care e acuzat că a colaborat cu Securitatea

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a depus, marţi, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material și uz de fals cu privire la documentul potrivit căruia ar fi colaborat cu Securitatea.

„Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (articolul 320 din C.pen.) și uz de fals (articolul 323 din C.pen.), cu privire la documentul intitulat “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică”.

Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea.

Deși nu se cunoaște proveniența acestui înscris, scopul difuzării sale este de a altera competiția electorală și de a induce în eroare alegătorii.

Vreau să-i asigur de considerația mea pe jurnaliștii care au abordat echilibrat și deontologic aceste informații și îmi exprim încrederea că bucureștenii se informează corect și știu să distingă între un fake news și o știre reală,” a transmis primarul Capitalei.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a transmis marți, după o ședință începută la ora 11:00, că documentul intitulat „RAPORT- privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” (9-21 iulie 1988), prin care primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea, nu a fost eliberat de Consiliu. De asemenea, CNSAS a mai transmis că „având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul C.N.S.A.S. a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informațiilor conținute de acesta, respectând procedurile interne”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri