Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că purtarea măștii de protecție sanitară este obligatorie și la munte, și la mare, dar se analizează renunțarea graduală la această măsură: "Să stai pe plajă, să intri în mare cu mască (...) ne gândim dacă este sau nu în regulă", a spus Bode.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost întrebat, luni, de jurnaliști, dacă purtarea măștii la plajă rămâne obligatorie, iar el a spus că restricțiile vor fi ridicate gradual, așa cum au și fost introduse.
"Portul măștii este obligatoriu și în fața Ministerului de Interne, și pe plajă, și la munte. Sigur că atunci când premierul Florin Cîțu a venit cu această perspectivă încurajatoare ca începând cu 1 iunie o parte din restricții să fie ridicate gradual, așa cum au fost și introduse, cu siguranță ne gândim și la acest aspect (la măștii pe plajă – n.r.), pentru că, în condițiile în care ajungi în vârful muntelui și porți mască sau stai pe plajă, intri în mare cu mască, din punctul meu de vedere, ca oameni normali ce suntem cu toții, ne gândim dacă este sau nu în regulă", a spus Bode.
Ministrul a precizat că ceea ce a fost anul trecut la plajă, unde mii de oameni au stat unii lângă ceilalți fără mască, nu poate fi un lucru aprobat în acest an pentru că nu este "încurajator pentru evitarea pandemiei".
"Dar, pas cu pas, gradual, aceste restricții sunt luate în calcul a fi ridicate și am dat acest exemplu, inclusiv masca în anumite condiții de distanțare, de respectare a regulilor de protecție sanitară, acest lucru poate fi luat în calcul. Dar astăzi, când vorbim, portul măștii este obligatoriu", a mai spus Bode.
Editor : Georgiana Marina