Magazinele, obligate să ieftinească alimentele înainte de data expirării. Legea privind diminuarea risipei alimentare, promulgată

Data actualizării: Data publicării:
magazin ro
FOTO: Shutterstock

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind diminuarea risipei alimentare, potrivit căreia consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale vor primi alimente care nu au grad mare de perisabilitate.

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, cu modificările ulterioare.

Legea vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

„În România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi. Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse. Legea a fost elaborată încă de la bun început de un grup transpartinic de lucru, tocmai pentru ca acest proiect să devină realitate, şi iată că, după doi ani de negocieri, avem un vot final favorabil”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu, coiniţiatoare a proiectului, conform comunicatului de presă al partidului.

Ce măsuri va aduce noua lege

  • Mai puţină birocraţie: va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate;
  • Va exista o platformă naţională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de către Ministerul Agriculturii;
  • Magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează şi ele alimente vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.

Printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorităţi se numără:

  • reducerea preţului la alimente înainte de data expirării;
  • donarea alimentelor;
  • transferul alimentelor pentru a putea fi refolosite pentru mâncarea animalelor;
  • folosirea alimentelor la compost.

„Această lege va avea un impact major în România, ţară în care, deşi câştigul mediu este unul mult mai mic decât în Vestul Europei, cantităţile de mâncare pe care le aruncăm sunt mult mai mari. De ce? Pentru că până acum nu aveam ceea ce oferă această lege – cadrul legal clar, simplu, astfel încât surplusul de alimente să ajungă exact la cei care au nevoie. Noua lege înseamnă o mână de ajutor şi pentru antreprenori, pentru că presupune mai puţină birocraţie. Unul dintre obiectivele legii este respectarea ţintelor asumate de România la nivel internaţional: înjumătăţirea pe cap de locuitor a risipei alimentare până în anul 2030. Studiile arată că între 30% şi 50% din mâncarea pe care românii o cumpără o aruncă, apoi, la gunoi în fiecare lună”, mai arată sursa citată.

Sancţiunile în cazul nerespectării acestor prevederi sunt amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, mai prevede legea.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri