MAE vorbește despre „ingerințe masive” ale Rusiei în alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova

Data publicării:
alegeri prezidentiale republica moldova
Inquam Photos / Elena Covalenco

Ministerul Afacerilor Externe a denunțat „ingerințele masive, sistematice, coordonare de vectori din Federația Rusă” în prezidențiale și referendumul din Republica Moldova. MAE mai spune că intrarea în turul doi al alegerilor, „cu un scor solid”, a președintei Maia Sandu și rezultatul pro-UE de la referendum arată atașamentul cetățenilor pentru viitorul și parcursul european, democratic al țării, în ciuda provocărilor.

Ministerul Afacerilor Externe salută organizarea, de către autoritățile de la Chișinău, la înalte standarde democratice a alegerilor prezidențiale, respectiv a referendumului constituțional din 20 octombrie din Republica Moldova, arată comunicatul de presă al instituției.

„Intrarea în turul doi al alegerilor, cu un scor solid, a candidatului cu cel mai autentic și profund angajament pro-european - președintele Maia Sandu -, precum și rezultatul referendumului constituțional probează, în ciuda provocărilor, atașamentul cetățenilor față de viitorul european, democratic al Republicii Moldova”, precizează MAE.

MAE exprimă preocuparea puternică față de ingerințele masive, sistematice, coordonate de vectori din Federația Rusă, consemnate încă din perioada premergătoare alegerilor.

„Aceste interferențe de o anvergură, complexitate și toxicitate fără precedent au vizat compromiterea integrității alegerilor, subminarea democrației, propagarea de teorii anti-democratice și anti-europene, precum și influențarea nemijlocită și prin mijloace ilegale a alegătorilor. Informațiile expuse în ultimele zile de autoritățile de resort din Republica Moldova au devoalat amploarea fără precedent a acestor fenomene, susținute cu resurse financiare considerabile”, mai spune sursa citată.

Democrația și încrederea în succesul proiectului european se construiesc în timp, prin eforturi permanente și consecvente, adaugă MAE.

„În final, democrația, aspirația firească spre libertate, stabilitate și prosperitate, vor prevala întotdeauna, inclusiv împotriva obstacolelor și piedicilor ridicate artificial. Votul din 20 octombrie din Republica Moldova a arătat aceste evidențe. Pe mai departe, este datoria tuturor partenerilor din comunitatea democratică internațională de a continua sprijinul pentru Republica Moldova, inclusiv în ce privește combaterea acțiunilor externe menite să submineze procese democratice esențiale, precum exercitarea votului”, conform MAE.

„România va continua investiția de energie și expertiză pentru susținerea Republicii Moldova în împlinirea destinului său european, precum și pentru consolidarea rezilienței în fața ingerințelor Federației Ruse”, conchid reprezentanții Ministerului de Externe.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri