Mai multe camere ale unui hotel din Costinești au fost închise de comisarii de la Protecția Consumatorilor, după ce au fost inundate în urma unei ploi torențiale. Clienții au fost mutați în alte camere sau au primit despăgubiri, alegând să-și termine vacanța inainte de termen.
Mai mulți clienți ai unui complex hotelier de patru stele din stațiunea Costinești au reclamat la Protecția Consumatorilor, faptul că mai multe camere au fost inundate după o ploaie puternică.
Complexul are 400 de camere, dintre care 200 sunt situate la parter.
„În urma ploii abundente a refulat canalizarea în tot Costineștiul, iar cinci dintre camere au fost inundate”, a precizat șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au închis camerele afectate până la remedierea deficiențelor, iar unii dintre clienți au acceptat să fie mutați în alte camere, în timp ce alții au cerut să fie despăgubiți, alegând să-și termine vacanța.
„Ocupanții a două camere au fost relocați în incinta aceluiași complex. Turiștii din alte trei camere au ales să părăsească complexul și au fost despăgubiți pe loc la recepție", a mai precizat șeful CJPC Constanța.
Potrivit acestuia, unitatea a fost sancționată numai cu avertisment, iar administratorul a promis că va înlocui mochetele care au fost udate.
„Am hotărât să aplicăm avertisment și să ținem camerele oprite până la remedierea deficiențelor. Mocheta va fi înlocuită imediat după uscare, administratorul având pe stoc suficientă pentru această operațiune. O să verificăm și dacă turiștii au fost cazați în condiții bune", a mai declarat Horia Constantinescu.