Live Text Negocierile pentru deblocarea cerealelor din Ucraina se reiau săptămâna viitoare. Șeful ONU, despre un acord: „Nu suntem încă acolo”
Delegaţii ale Ucrainei şi Rusiei s-au întâlnit miercuri, la Istanbul, pentru a analiza posibilitatea reluării livrărilor pe Marea Neagră a cerealelor blocate. Autoritățile turce și reprezentanți ONU au mediat discuțiile, care se vor relua săptămâna viitoare. Regiunea separatistă Doneţk şi-a deschis o aşa-numită „ambasadă” la Moscova, în timp ce SUA au acordat încă 1,7 miliarde de dolari sub formă de asistenţă financiară internaţională pentru Ucraina, iar UE a anunțat că deblochează prima tranşă dintr-un pachet de 9 miliarde de euro anunţat în luna mai de către Comisia Europeană pentru a sprijini eforturile Kievului de a rezista agresiunii ruse. Pe de altă parte, un sondaj realizat de de jurnaliștii de la Meduza, un site de investigații rusesc care operează în afara țării, indică faptul că majoritatea tinerilor ruși resping războiul pornit de Putin în Ucraina.
Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.
Negocierile ruso-ucrainene se reiau săptămâna viitoare
ACTUALIZARE 22:35 Negocierile desfăşurate la Istanbul între Ucraina şi Rusia pentru deblocarea cerealelor blocate pe pământ ucrainean şi pentru facilitarea exporturilor de cereale şi de fertilizatori ruseşti sunt „o rază de speranţă”, a afirmat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
În cadrul unei declaraţii către media, şeful ONU şi-a exprimat speranţă că „un acord oficial” va putea fi atins pe viitor.
„Nu suntem încă acolo”, a adăugat el, evocând, fără a intra în detaliu, necesitatea de a efectua „muncă tehnică” suplimentară, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Acordul negociat de Antonio Guterres şi de doi dintre adjuncţii săi de peste două luni vizează scoaterea prin Marea Neagră a circa 20 de milioane de tone de cereale depozitate în silozurile ucrainene, în special la Odesa (sud), şi facilitarea - în cazul Rusiei - a exporturilor de cereale şi de fertilizatori.
Declaraţiile şefului ONU au loc după o reuniune, la Istanbul, între delegaţii din Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU. A fost prima întâlnire în persoană dintre ucraineni şi ruşi de la sfârşitul lui martie.
Potrivit unor diplomaţi, evacuarea cerealelor ucrainene prin Marea Neagră se va face prin culoare securizate. Va trebui respectat un armistiţiu pentru zonele utilizate, în timp ce navele comerciale vor fi inspectate de Turcia cu concursul ONU, pentru a asigura faptul că Rusia nu transportă arme.
Turcia a anunţat la rândul său că Rusia şi Ucraina au făcut suficiente progrese pentru soluţionarea diferendului lor încât vor avea noi discuţii „săptămâna viitoare”.
„S-a convenit ca delegaţiile din Rusia şi Ucraina să se întâlnească din nou în Turcia săptămâna viitoare”, a declarat într-un comunicat ministrul turc al apărării Hulusi Akar, după prima sesiune de negocieri.
Akar a subliniat că delegaţiile formate din experţi în apărare ai celor două ţări beligerante s-au înţeles asupra unor „controale comune” în porturi şi asupra mijloacelor „de a garanta securitatea căilor de transfer” al mărfurilor în Marea Neagră.
Potrivit ministrului, un acord final privind deblocarea a circa 20 până la 25 de milioane de cereale în prezent imobilizate în porturile ucrainene ar putea fi anunţat săptămâna viitoare.
„În cursul acestei reuniuni, pe care o vom avea săptămâna viitoare, toate detaliile vor fi revizuite o dată în plus şi un document privind munca pe care am făcut-o va fi semnat”, a spus Hulusi Akar.
Ucraina a rupt relaţiile cu Coreea de Nord
ACTUALIZARE 20:47 Ucraina a rupt miercuri relaţiile diplomatice cu Coreea de Nord, după ce regimul de la Phenian a anunțat recunoașterea celor două republici separatiste din estul Ucrainei - Doneţk şi Lugansk.
„Considerăm că această decizie este o tentativă a Phenianului de a submina suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a precizat Ministerul Afacerilor Eextern ucrainean într-un comunicat citat de Reuters, potrivit Agerpres.
UE nu recunoaşte noile paşapoarte ruseşti pentru cetăţenii ucraineni
ACTUALIZARE 20:06 Uniunea Europeană îşi menţine poziţia de a nu recunoaşte noile paşapoarte ruseşti emise pentru cetăţenii ucraineni, a declarat miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Politica Rusiei de a simplifica procedura obținerii de pașapoarte rusești de către cetățenii ucraineni constituie „încă o încălcare flagrantă a suveranităţii Ucrainei”, a arătat înaltul reprezentant pentru politica externă a UE într-un mesaj pe Twitter.
SUA acuză Rusia de strămutarea forţată a 1,6 milioane de ucraineni
ACTUALIZARE 19:57 Secretarul de stat american Antony Blinken acuză Moscova că a strămutat cu forţa 1,6 milioane de ucraineni în Rusia, denunţând o operaţiune deliberată pentru depopularea unei părţi a Ucrainei.
Șeful diplomației americane a afirmat că Rusia realizează o operaţiune de „filtrare”, relocând pe teritoriul rus ucraineni care trăiesc în estul şi în sudul ţării, zone controlate de armata rusă sau de separatiştii proruşi.
„Acest transfer şi această strămutare ilegală de persoane protejate este o încălcare gravă a celei de a 4-a Convenţii de la Geneva privind protecţia civililor şi este o crimă de război”, a precizat el într-un comunicat remis miercuri, în preziua conferinţei de la Haga privind acuzaţiile de crime de război în Ucraina.
Printre ei se află 260.000 de copii, dintre care unii au fost separaţi de părinţi şi plasaţi în orfelinate pentru a fi adoptaţi, a adăugat Blinken.
Anchetă coordonată privind crimele de război din Ucraina
ACTUALIZARE 19:34 Autorităţi judiciare din întreaga Europă se vor reuni joi la Haga pentru a coordona anchetarea atrocităţilor comise de trupele ruse în Ucraina.
La Conferinţa pentru Răspunderea privind Ucraina vor participa procurorul Karim Khan de la Curtea Penală Internaţională, comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, şi reprezentanta specială a secretarului general al ONU în domeniul violenţelor sexuale din cadrul conflictelor, Pramila Patten. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul de stat american Antony Blinken vor interveni prin videoconferinţă.
Experţii judiciari vor face schimb de dovezi, vor discuta strategia pentru inculpare şi vor oferi asistenţă internaţională de specialitate anchetatorilor de pe teren. Unul din principalele obiective este eliminarea suprapunerilor între dosarele întocmite de diferitele organe de anchetă, în vederea judecării în mai multe jurisdicţii.
UE va permite tranzitul mărfurilor sancționate spre Kaliningrad, cu excepția celor militare
ACTUALIZARE 19:20 Uniunea Europeană va permite Rusiei să continue tranzitul feroviar de mărfuri sancționate către Kaliningrad pe teritoriu european (n. red. - Lituania), însă mărfurile ce servesc scopurilor militare vor fi interzise, a anunțat, miercuri, Comisia Europeană.
Lituania, țara care era tranzitată de mărfurile rusești destinate exclavei rusești Kaliningrad, va putea bloca doar transporturile feroviare cu anumite mărfuri, cele care ar putea să aibă utilitate militară și destinate unui scop militar. Rusia poate transporta alte mărfuri aflate sub incidenţa sancţiunilor, precum produse din fier şi oţel, în cantităţi obişnuite, au precizat surse diplomatice.
Al treilea american capturat de separatiștii proruși din Ucraina
ACTUALIZARE 19:12 Al treilea cetățean american a fost capturat de separatiștii proruși din Ucraina, conform anunțului făcut de un grup privat de voluntari specializați în salvarea prizonierilor americani și potrivit prietenilor și familiei acestuia, scrie The Guardian.
Suedi Murekezi, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat luna trecută în herson, orașul-port ocupat de ruși în sudul Ucrainei, acolo unde fratele său spune că a trăit pentru mai bine de doi ani. „Suntem extrem de îngrijorați pentru sănătatea sa. Este evident în pericol”, a spus Sele Murekezi.
Ucraina este optimistă cu privire la un acord pentru efectuarea exportului de cereale
ACTUALIZARE 18:50 Reprezentanții Ucrainei au declarat, miercuri, că un acord pentru efectuarea exporturilor de cereale blocate de Rusia ar fi aproape, potrivit Reuters. Turcia a găzduit discuții în patru, în speranța de a pune capăt unui impas care a expus milioane de oameni la riscul de foamete.
Kievul crede că un acord este la doar „la doi pași”, potrivit ministrului de externe Dmitro Kuleba, citat înainte de începerea discuțiilor, deși ceilalți participanți păreau mai puțin optimiști, iar ministerul turc al Apărării nu a oferit detalii despre rezultatul întâlnirii, după ce a anunțat că s-a aceasta s-a încheiat.
Peste 20 de milioane de tone de cereale ucrainene sunt blocate în silozuri în portul Odesa de la Marea Neagră și zeci de nave au rămas blocate din cauza blocadei Rusiei, parte a ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială” în Ucraina, dar pe care Kievul și Occidentul o numesc „un război de agresiune nejustificat”.
Discuțiile între părțile ucraineană, rusă, turcă și ONU au avut loc cu ușile închise, într-o locație nedezvăluită.
Kuleba a declarat pentru ziarul spaniol El Pais, înainte de reluarea negocierilor, că „suntem la doi pași de un acord cu Rusia. Suntem în faza finală și acum totul depinde de Rusia”.
Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării, a declarat că Moscova a înaintat propuneri pentru a rezolva problema cerealelor cât mai curând posibil.
Turcia a publicat o fotografie a întâlnirii în care delegațiile din Rusia și Ucraina stau una în fața celeilalte „cu fețele parcă împietrite.
Ucraina și Rusia sunt principalii furnizori mondiali de grâu. Rusia este, de asemenea, un mare exportator de îngrășăminte, iar Ucraina un producător semnificativ de porumb și ulei de floarea soarelui, așa că încheierea unui acord pentru deblocarea exporturilor este considerat vital pentru securitatea alimentară, în special în rândul țărilor în curs de dezvoltare, și pentru stabilizarea piețelor.
Coreea de Nord a recunoscut independența regiunilor Lugansk și Donețk
ACTUALIZARE 17:47 Coreea de Nord a recunoscut așa-zisele Republici Populare Donețk și Lugansk, fiind a treia țara care face asta, după Rusia și Siria.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Este o altă victorie pentru diplomația noastră”, a declarat miercuri liderul autoproclamatei regiuni Donețk. „Această decizie politică va deveni baza dezvoltării ulterioare a relațiilor în sfera economică. Parteneriatul bilateral va spori geografia comerțului pentru întreprinderile din statele noastre. Sunt sigur că ne așteaptă o cooperare activă și fructuoasă”, a scris Denis Pușilin pe canalul său de Telegram.
Aurescu, despre „mercenarii români” din Ucraina: Autoritățile ruse duc un război informațional împotriva țărilor NATO
ACTUALIZARE 17:09 Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, prezent la Interviurile Digi24.ro, a negat declarațiile purtătorului de cuvânt al MAPN-ului rus potrivit căruia în Ucraina ar lupta „mercenari români” și a declarat că autoritățile de la Moscova se află acum într-un război informațional împotriva țărilor NATO.
Șeful diplomației de la București a vorbit despre acuzațiile propagandei ruse potrivit cărora România ar fi trimis „mercenari” pe frontul din Ucraina. Bogdan Aurescu a declarat că aceasta este o temă recurentă pe care televiziunile publice de la Moscova o reiau periodic
România și-a dat acordul pentru ca navele cu cereale să treacă prin Canalul Bâstroe
ACTUALIZARE 15:19 Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că partea română și-a dat acordul pentru tranzitul navelor cu cereale din Ucraina pe brațul Chilia și prin Canalul Bâstroe. Construcția acestui canal de către partea ucraineană este un motiv de dispută între România și Ucraina. „E o situație excepțională pe care am tratat-o ca atare”, a precizat ministrul.
Ucraina a anunțat marți seara că a început să scoată cerealele din țară prin Canalul Bâstroe. „În ultimele patru zile, 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe. Intenţionăm să menţinem acest ritm”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov. Într-un comunicat de presă, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a informat că alte 16 nave aşteaptă acum să fie încărcate cu cereale ucrainene pentru a fi exportate pe pieţele externe, în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a trece prin Canalul Sulina.
ONU: Majoritatea refugiaților ucraineni speră să părăsească țările gazdă și să se întoarcă acasă
ACTUALIZARE 15:04 Majoritatea refugiaților din Ucraina, în special femei și copii, speră să se întoarcă acasă în cele din urmă, arată un nou studiu al Agenţiei ONU pentru refugiaţi, citat de The Guardian.
Aproximativ două treimi dintre refugiații din Ucraina se așteaptă să rămână în țările lor gazdă până când situația de securitate se va îmbunătăți după invazia Rusiei.
Studiul, realizat între jumătatea lunii mai și jumătatea lunii iunie, a intervievat aproximativ 4.900 de persoane din Ucraina care s-au refugiat în Republica Cehă, Ungaria, Moldova, Polonia, România și Slovacia.
Peste 5,6 milioane de refugiați sunt înregistrați în prezent în întreaga Europă, 8,8 milioane de persoane au ieșit din Ucraina și aproape 3,2 milioane au revenit în țară.
Ucraina este optimistă în ceea ce priveşte negocierile privind exporturile de cereale
ACTUALIZARE 14:40 Ucraina crede că un acord de reluare a exporturilor de cereale blocate de Rusia pare foarte aproape, în timp ce discuțiile cvadripartite se pregătesc să fie reluate, ceea ce sporește speranțele de a pune capăt unui impas care a expus milioane de oameni la riscul de înfometare, transmite The Guardian.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat pentru ziarul spaniol El Pais, înainte de discuțiile de la Istanbul dintre oficialii ucraineni, ruși, turci și ONU, că Kievul crede că este foarte aproape de a ajunge la un acord pentru reluarea exporturilor.
"Suntem la doi pași de un acord cu Rusia. Ne aflăm în faza finală și acum totul depinde de Rusia", a declarat Kuleba.
Alți participanți la negocieri au fost mai prudenți, spunând că mai sunt multe de convenit.
Autoritățile ucrainene: Două așezări din regiunea Lugansk rămân sub control ucrainean
ACTUALIZARE 14:02 Două așezări din regiunea Luhansk rămân sub controlul ucrainean, potrivit guvernatorului ucrainean al regiunii, Serhai Haidai. ”Forțele armate ale Ucrainei mențin apărarea la periferia regiunii Luhansk – două așezări ale regiunii sunt sub controlul guvernului”, a scris el pe Telegram.
Oficialul acuză Rusia că transportă cerealele furate în camioane. ”Armata rusă a distrus depozite cu produse alimentare, magazine și piețe în orașele mari”, mai acuză el, adăugând că orașele din regiune continuă să fie în pragul unui ”dezastru umanitar”. În același timp rețeaua de gaze din zona Lisichansk și Rubijne a fost distrusă, potrivit The Guardian.
Iranul spune că nu va ajuta Rusia în războiul din Ucraina
ACTUALIZARE 13:45 Iranul menţine acorduri pe teme de apărare cu Rusia, dar nu va ajuta Moscova în războiul din Ucraina, a dat asigurări ministrul de externe iranian, Hosein Amir Abdolahian, care a avertizat în același timp că administraţia de la Teheran „va evita orice acţiune care ar putea duce la o escaladare” şi că „va acţiona pentru a stopa” conflictul, transmite miercuri agenția spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Avem diferite forme de cooperare cu Rusia şi, între ele, în sectorul apărării, dar nu vom ajuta niciuna dintre taberele aflate în acest război pentru că noi credem că (războiul) trebuie oprit. Problema actuală a conflictului este că unele ţări occidentale, inclusiv SUA, au fabricanţi de armament care încearcă să-şi vândă produsele. Vom evita orice acţiune care ar putea duce la o escaladare şi vom acţiona pentru stoparea războiului”, a afirmat Abdolahian într-un interviu publicat miercuri de cotidianul italian La Repubblica.
EFE aminteşte că autorităţile din SUA au anunţat că Rusia este pe punctul să achiziţioneze din Iran avioane fără pilot dotate cu rachete.
Şeful diplomaţiei iraniene, care s-a deplasat la Roma pentru reuniuni cu autorităţile italiene şi de la Vatican, s-a referit şi la vizita pe care o va face săptămâna viitoare la Teheran preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a purta discuţii cu omologii săi turc Recep Tayip Erdogan şi iranian Ebrahim Raisi.
Citește continuarea articolului AICI
Bilanţul victimelor atacului de la Ceasiv Iar din weekend creşte la 47
ACTUALIZARE 13:00 Bilanțul morților în atacurile rușilor asupra orașului Ceasiv Iar a ajuns la 47, potrivit serviciului de urgență ucrainean citat de Nexta.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Statul Major ucrainean: nu putem exclude ca inamicul să continue să efectueze operaţiuni ofensive pentru a-şi îmbunătăţi poziţia tactică
ACTUALIZARE 12:35 În acelaşi timp, armata ucraineană a reuşit să respingă o parte dintre atacurile ruşilor în regiunea Doneţk, unde guvernul de la Kiev controlează încă oraşe strategice precum Sloviansk, relatează EFE.
„Apărătorii ucraineni au reuşit să respingă asaltul ruşilor asupra aşezărilor Dolghenkoie şi Dolina, în direcţia Sloviansk, zonă unde mai multe localităţi au fost bombardate”, a indicat miercuri Statul Major General al forţelor armate ucrainene într-un raport cu situaţia de pe front pe canalul său Telegram.
Chiar dacă forţele ucrainene au oprit într-o oarecare măsură înaintarea Rusiei, Statul Major ucrainean recunoaşte că nu poate exclude ca „inamicul să continue să efectueze operaţiuni ofensive pentru a-şi îmbunătăţi poziţia tactică şi pentru a crea condiţii favorabile pentru alte atacuri între Izium şi Sloviansk”.
Bombardamente au fost semnalate noaptea trecută şi în direcţia Kramatorsk, dar şi în zona Harkovului, în nord-est. În această zonă, „inamicul ţine un grup de trupe din cadrul districtelor militare ruse Est şi Vest, concentrându-şi principalele eforturi pe apărare”, adăugă Statul Major ucrainean.
De asemenea, soldaţii ruşi încearcă să împiedice avansarea forţelor ucrainene în unele zone din regiunile sudice, cum ar fi Herson sau Zaporojie, ocupate de la începutul invaziei de către trupele ruse.
În Marea Neagră şi Marea Azov, „grupul naval al inamicului îşi concentrează principalele eforturi pe blocarea transportului civil. Patru nave de război înarmate cu rachete de croazieră Kalibr rămân pregătite pentru lovituri cu rachete asupra teritoriului Ucrainei”, mai indică Statul Major ucrainean.
„Starea morală şi psihologică a ocupanţilor rămâne scăzută, se observă un consum sistematic de băuturi alcoolice şi dezertări. Ocupanţii se plâng de ineficienţa atacurilor lor asupra poziţiilor ucrainene”, se mai menţionează în acelaşi raport militar, citat de EFE.
Sistemul american HIMARS devine tot mai eficient în lupta din Lugansk
ACTUALIZARE 12:30 Forţele armate ucrainene au postat o înregistrare video cu desfăşurarea unui sistem HIMARS. Presa rusă a semnalat în noaptea de marţi spre miercuri explozii puternice, precum şi un incendiu imens în apropiere de oraşul Lugansk.
Potrivit separatiştilor proruşi, situaţia este tensionată, dar apărarea antiaeriană o ţine sub control. Ucraina ar fi lansat trei rachete Tocika-U. Nu au fost raportate victime.
Sistemul american HIMARS ameninţă securitatea „Republicii Populare” Lugansk, a declarat agenţiei de presă oficiale ruse TASS Leonid Pasecinik, şeful acestei regiuni ucrainene separatiste recunoscute de Moscova ca stat. „Din fericire, ei nu au multe astfel de arme, aşa că nu există un motiv de panică”, a spus el, potrivit agenției germane de presă DPA.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ucraina a anunțat distrugerea mai multor depozite de arme rusești în ultimele 24 de ore
ACTUALIZARE 12:25 Forţele armate ucrainene au distrus șase depozite de arme ruseşti şi o unitate militară în ultimele 24 de ore, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului administraţiei militare regionale Odesa, Serhii Bratciuk, citat de The Moscow Times.
Este vorba, potrivit acestuia, de depozitele din oraşul Nova Kahovka, satul Prelestnoe (de lângă Herson) şi din Doneţk (districtul Leninski, Kirovski şi pe teritoriul unei uzine auto din districtul Petrovsk). Totodată, o unitate militară rusă a fost anihilată în localitatea Mirnoie din districtul Melitopol.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În plus, pe reţele sociale au apărut înregistrări video cu explozii şi incendii în Lugansk. Utilizatori şi media locale presupun că trupele ucrainene au lovit cu lansatoare HIMARS un depozit de armament rusesc, dar nu există încă o confirmare în acest sens, notează The Moscow Times.
Linia frontului este acum situată la aproximativ 70-80 km de Lugansk, notează Agerpres.
Forţele ucrainene au tras mai multe rachete asupra regiunii Lugansk, bastion separatist din estul ţării. Tiruri masive cu lansatoare HIMARS (sistem de rachete de artilerie cu grad ridicat de mobilitate), a anunţat un reprezentant al miliţiei separatiste din Lugansk, Andrei Marociko, pe contul său Telegram, potrivit DPA.
Rachetele au fost trase spre Lugansk din satul Artemivsk (regiunea Doneţk) marţi seara târziu. Mai multe rachete şi-au atins ţinta, spune el.
Partea ucraineană a anunţat şi utilizarea unui lansator de rachete multiple în aceste atacuri.
Şeful administraţiei militare ucrainene din Lugansk, Serhii Haidai, a indicat că au fost distruse depozite militare ale inamicului.
În zona industrială Lugansk nu a fost deloc linişte noaptea trecută, a spus el miercuri, adăugând că şi ocupanţii ruşi au continuat să atace din toate părţile, ajutându-se de aviaţie şi artilerie. Au fost vizate îndeosebi marile oraşe din regiunea Doneţk, potrivit acestuia.
Germania respinge apelul unor oficiali germani de rang înalt de a negocia cu Rusia. Moscova nu are „nicio dorinţă de dialog”
ACTUALIZARE 11:45 Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, nu vede negocierile cu Rusia drept o opţiune la ora actuală, la patru luni şi jumătate de la invazia Rusiei în Ucraina, și respinge propunerea unor oficiali germani de rang înalt care cereau o încetare imediată a focului și reluarea discuțiilor cu Moscova, relatează miercuri DPA.
„Despre ce se poate negocia cu cineva care nici măcar nu este pregătit să se pună de acord cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii pentru a lăsa civilii să plece?”, se întreabă ea într-un interviu acordat revistei germane Stern.
Baerbock a respins de asemenea apelurile unui grup de oficiali germani de rang înalt într-o recentă scrisoare deschisă, care îndemnau la o încetare imediată a focului şi la negocieri. „Dacă aş fi ucraineancă, aş găsi această scrisoare naivă, îngrijorătoare şi arogantă”, a remarcat Annalena Baerbock.
„Cu ce drept ministrul german de externe poate să decidă în locul Ucrainei la ce parte a ţării ar trebui să renunţe, câte milioane de cetăţeni ai săi ar trebui să se supună dominaţiei ruse?”, a întrebat retoric şefa diplomaţiei germane.
Analiză Bloomberg: Refuzaţi în Europa, combustibili ruseşti inundă piaţa din Orientul Mijlociu
ACTUALIZARE 11:30 Exporturile mari de motorină şi alte produse rafinate ale Rusiei care sunt refuzate de multe state din Europa se îndreaptă rapid spre o nouă destinaţie: Orientul Mijlociu, arată o analiză Bloomberg.
Livrările de combustibili din Rusia spre Orientul Mijlociu au crescut în fiecare lună începând din februarie, când a început invazia din Ucraina, ajungând la 155.000 de barili pe zi în luna iunie, potrivit firmei de consultanţă Vortexa Ltd. În contrast, importurile Europei au scăzut cu 30% în aceeaşi perioadă, potrivit Agerpres.
Chiar dacă livrările de combustibili ruseşti în Orientul Mijlociu nu sunt o noutate, cele mai recente date arată modul cum războiul din Ucraina a modificat rutele comerciale tradiţionale şi a creat oportunităţi pentru traderi. SUA au interzis importurile de combustibili ruseşti şi multe firme europene au decis din proprie iniţiativă să evite combustibili ruseşti. În plus, Uniunea Europeană şi Marea Britanie se pregătesc să interzică şi importurile de petrol din Rusia prin intermediul navelor.
„Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului, livrările ar putea să crească”, spune Jonathan Leitch, analist la Turner, Mason & Co., făcând referire în special la motorina rusească.
Kievul anunță că scoate cerealele prin Canalul Bâstroe. Construirea sa a fost motiv de dispută cu România
ACTUALIZARE 10:55 Ucraina a relansat speranţele cu privire la o creştere a exporturilor sale de cereale, în pofida blocadei ruseşti asupra porturilor la Marea Neagră, prin anunţul că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
„În ultimele patru zile, 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe. Intenţionăm să menţinem acest ritm”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov.
Într-un comunicat de presă publicat marţi seara, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a informat că alte 16 nave aşteaptă acum să fie încărcate cu cereale ucrainene pentru a fi exportate pe pieţele externe, în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a trece prin Canalul Sulina.
Potrivit lui Iuri Vaskov, doar patru nave pot trece zilnic prin Canalul Sulina, deşi ar fi nevoie ca zilnic să treacă opt nave. Ucraina negociază cu colegii din România şi reprezentanţii Comisiei Europene pentru creşterea numărului de nave care vor trece prin Canalul Sulina.
Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, şi în plus va fi deschisă şi navigaţia pe Canalul Bâstroe, Ucraina se aşteaptă ca aglomerarea navelor la gurile Dunării să fie rezolvată în decurs de o săptămână iar exporturile lunare de cereale ar urma să se majoreze cu 500.000 de tone, a apreciat Iuri Vaskov.
Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forţată de invazia rusească să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată via graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, sau prin intermediul barjelor prin micile porturi de la Dunăre.
Citește continuarea articolului AICI
Germania a anunțat de când nu va mai cumpăra cărbune și petrol din Rusia: Nu e ușor, dar o vom face
ACTUALIZARE 10:45 Germania nu va mai cumpăra cărbune rusesc de la 1 august, iar achiziţiile de petrol rusesc vor înceta la data de 31 decembrie. Este o schimbare majoră a surselor din care se aprovizionează cu energie prima economie europeană, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul german de Finanţe, Joerg Kukies, transmite Reuters.
În viitor, cea mai mare provocare va fi acoperirea golului care va apărea în momentul în care întreaga Uniune Europeană va renunța la cele 158 de miliarde de metri cubi de gaze pe an pe care îi furnizează Rusia, a apreciat Joerg Kukies.
"Vom renunţa complet la cărbunele rusesc în câteva săptămâni", a declarat Joerg Kukies la un forum pe energie organizat la Sydney de Guvernul Australiei şi Agenţia Internaţională a Energiei.
Anterior, Rusia furniza 40% din necesarul de cărbune al Germaniei şi 40% din necesarul de petrol. "Oricine ştie care este istoria oleoductului Drujba, care a fost un instrument al imperiului sovietic în Europa de Est, ştie că eliminarea acestei dependenţe nu este un lucru uşor dar este ceea ce vom face în câteva luni", a mai spus Joerg Kukies.
Ministerul britanic al Apărării: Rușii se vor concentra probabil pe capturarea mai multor orașe mici din Donbas în cursul săptămânii viitoare
ACTUALIZARE 09:30 În evaluarea de miercuri dimineață, Ministerul britanic al Apărării transmite că forțele ruse se vor concentra probabil pe capturarea mai multor orașe mici din Donbas în cursul săptămânii viitoare, inclusiv Siversk și Dolina, în apropierea Sloviansk și Kramatorsk.
Londra spune că zonele urbane Sloviansk și Kramatorsk rămân probabil obiectivele principale ale rușilor pentru această fază a operațiunii.
De asemenea, Rusia continuă să încerce să submineze legitimitatea statului ucrainean și să-și consolideze propria guvernare și control administrativ asupra părților ocupate ale Ucrainei, notează britanicii.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Recent, Rusia a lansat o inițiativă de înfrățire a orașelor și regiunilor rusești și ucrainene pentru a dezvolta administrații post-conflict. Totodată, ministerul Apărării din Regatul Unit amintește că regimul de la Kremlin a dat anterior un decret care să faciliteze obținerea cetățeniei ruse pentru ucraineni.
Sentimentul anti-rus din zonele ocupate ale Ucrainei îi vizează pe oficialii ruși și pro-ruși. Administrația desemnată de Rusia în Velykyy Burluk, o așezare de tip urban din regiunea Harkov, a recunoscut că unul dintre primarii săi a fost ucis pe 11 iulie într-un atentat cu bombă sub mașină.
Londra consemnează că este probabil ca atacurile asupra oficialilor ruși să se intensifice, ceea ce intensifică provocările deja semnificative cu care se confruntă ocupanții armatei ruse.
Lego își încetează definitiv vânzările în Rusia
ACTUALIZARE 08:16 Numărul unu mondial în domeniul jucăriilor, grupul danez Lego, a anunțat marți că va opri definitiv vânzările în Rusia din cauza războiului din Ucraina, afectând toate cele 81 de magazine operate de un distribuitor rus, potrivit BBC News.
Producătorul celebrelor cărămizi din plastic „a decis să își înceteze pe termen nelimitat activitățile comerciale în Rusia” și „să pună capăt parteneriatului” cu distribuitorul rus Inventive Retail Group, „care deținea și gestiona 81 de magazine în numele mărcii”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt.
De asemenea, grupul danez va elimina locurile de muncă ale „majorității echipei sale de la Moscova”, a precizat ea.
Lego decisese deja la începutul lunii martie să suspende livrările către Rusia în urma invaziei din Ucraina, dar magazinele operate de subcontractantul său au putut rămâne deschise și au continuat să își vândă stocurile.
Armata ucraineană transmite că ucis 30 de soldați ruși și a distrus două depozite de armament în sud
ACTUALIZARE 08:00 Comandamentul Operațional „Sud” al armatei ucrainene a raportat miercuri dimineață că a ucis 30 de soldați ruși și a distrus două depozite de muniții, un obuzier, un lansator de rachete multiple Uragan și patru vehicule blindate și militare.
Avioanele de luptă rusești au încercat să respingă unul dintre atacurile asupra unui depozit de muniții, trăgând cu rachete în avioanele Forțelor Aeriene Ucrainene. Aviația ucraineană nu ar fi înregistrat pierderi, dar rachetele rusești au ucis un civil în Bashtanka și au distrus o centrală termică, a transmis armata ucraineană, citată de The Kyiv Independent.
Zelenski: Ucraina a devenit membru asociat al Programului de interoperabilitate multilaterală al NATO
ACTUALIZARE 07:45 Volodimir Zelenski afirmă, în mesajul de marți noapte către națiune, că ocupanţii ruși au lovit din nou orașul Harkov şi comunităţile din regiune, unde există victime, răniţi şi morţi. Președintele ucrainean a precizat și că în Donbas, încercările de ofensivă nu se opresc, iar situaţia de acolo nu devine mai uşoară.
„În fiecare zi primim şi experimentăm o mulţime de ştiri dureroase. Războiul continuă, bombardamentele ruseşti nu se opresc nici măcar o zi”, spune preşedintele Ucrainei, citat de Ukrinform.
De asemenea, liderul de la Kiev a mai precizat că Ucraina a devenit membru asociat al Programului de interoperabilitate multilaterală al NATO, astfel că țara sa acum nu numai că implementează standardele NATO, ci poate participa și la dezvoltarea de noi standarde.
„Astăzi aș dori să evidențiez o decizie care arată ca una tehnică, dar în spatele ei există mult simbolism și muncă politică semnificativă. Ucraina a devenit membru asociat al programului multilateral special al NATO privind interoperabilitatea tehnologică. Pentru a spune mai simplu, este vorba despre standardele Alianței. Acum, Ucraina nu numai că implementează standardele NATO, ci poate participa și la dezvoltarea de noi standarde.
Experiența armatei noastre, capacitățile instituțiilor ucrainene, potențialul IT al țării noastre, toate acestea vor fi acum contribuția ucraineană la dezvoltarea securității colective în Europa.
Și când se întâmplă? În a 139-a zi a unui război pe scară largă, cu care Rusia plănuia să ne distrugă într-o săptămână. Iar statul ucrainean nu numai că a supraviețuit, nu numai că se apără, dar se dezvoltă și va ajuta la dezvoltarea partenerilor săi. Un astfel de succes merită remarcat”, a ținut să transmită președintele ucrainean.
„Ocupanții au simțit deja foarte bine ce este artileria modernă și nu vor avea spatele sigur nicăieri pe pământul nostru, pe care l-au ocupat. Ei au simțit că operațiunile ofițerilor noștri de recunoaștere pentru a-și proteja Patria sunt mult mai puternice decât oricare dintre operațiunile speciale ale acestora. Soldaților ruși - și știm acest lucru din interceptările conversațiilor lor - se tem cu adevărat de forțele noastre armate.
Ei nu mai au putere strategică, caracter sau înțelegere a ceea ce fac aici, pe pământul nostru. De asemenea, nu au nici măcar un pic de curaj să admită înfrângerea și să retragă trupele de pe teritoriul ucrainean.
Urmează un drum cu adevărat dificil. Din păcate, este imposibil să faci altfel atunci când îți protejezi casa de un atac terorist. Dar este, de asemenea, clar că ceea ce urmează este succesul statului nostru. Ucraina se va putea apăra. Ucraina se va putea reconstrui. Ucraina își va putea îndeplini toate obiectivele de politică externă.
Când milioane de oameni muncesc sincer pentru asta, fiecare la nivelul său, rezultatul va fi inevitabil.
Și știți, din anumite motive, rareori le-am mulțumit oamenilor obișnuiți care lucrează în Ucraina, care rămân aici indiferent de ceea ce se întâmplă, care își fac treaba în fiecare zi cu credință în Ucraina și cu credința în victorie. Acum vreau să vă mulțumesc tuturor. Vă mulțumesc că sunteți alături de Ucraina”, a mai spus Volodimir Zelenski.
Medusa: Majoritatea tinerilor ruși resping războiul din Ucraina
ACTUALIZARE 07:30 Jurnaliștii de investigație de la Meduza au obținut un sondaj de opinie secret comandat de Kremlin, care arată că, în pofida propagandei de stat și a cenzurii totale instaurate, un număr neașteptat de mare de ruși vor „oprirea imediată” a războiului din Ucraina.
Sondajul a fost efectuat la sfârșitul lunii iunie printr-un ordin al Administrației Prezidențiale de la Moscova. Respondenții au primit întrebarea: „Unii spun că luptele din Ucraina ar trebui oprite cât mai curând posibil. Alții cred că luptele nu trebuie oprite acum. Ce punct de vedere este cel mai aproape de tine - primul sau al doilea?”
Potrivit documentelor obținute de Meduza, 30% dintre cei care au răspuns la întrebare au subliniat că ostilitățile din Ucraina ar trebui „oprite cât mai curând posibil”. Alți 13% au precizat că le este greu să răspundă în timp ce 57% dintre respondenți consideră că războiul din Ucraina ar trebui continuat.
Jurnaliștii de la Meduza afirmă că autenticitatea documentelor a fost confirmată de o sursă din cadrul Kremlinului, care a văzut la rândul său sondajul efectuat de către VCIOM, centrul rus pentru sondarea opiniei publice.
Totodată, Meduza precizează că rușii cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani resping în proporție de 43% războiul și doar 41% susțin continuarea ostilităților. În general, cu cât respondenții sunt mai în vârstă, cu atât susțin mai mult „operațiunea militară specială”. De exemplu, în rândul respondenților de peste 60 de ani, 72% s-au declarat în favoarea continuării invaziei.
În ceea ce privește grupa de vârstă 18-24 de ani, 56% dintre respondenți au declarat că și-ar dori încheierea războiului și doar 19% au susținut continuarea acestuia.
Franța este „prudentă” în privința rezultatului negocierilor de la Istanbul privind cerealele
ACTUALIZARE 07:20 Parisul „speră” că întâlnirea cvadripartită privind exporturile de cereale ucrainene, prevăzută pentru miercuri în Turcia, va duce la progrese, dar rămâne „prudent”, având în vedere atitudinea manifestată până în prezent de Moscova, a declarat marţi şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, scrie AFP.
Delegaţii rusă şi ucraineană, precum şi reprezentanţi ai ONU urmează să se întâlnească miercuri în Turcia pentru a discuta problema spinoasă a reluării, prin Marea Neagră, a acestor exporturi blocate din cauza ofensivei militare ruse în curs în Ucraina.
Această întâlnire, anunţată marţi de ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, confirmată apoi de Moscova şi Kiev, intervine într-un context de creştere globală a preţurilor alimentelor, în parte din cauza invaziei ruse lansate la 24 februarie, notează Agerpres.
„Suntem mobilizaţi şi sprijinim eforturile depuse de secretarul general al Naţiunilor Unite pentru a permite exportul de cereale din Ucraina pe cale maritimă”, a declarat Catherine Colonna, marţi seară, în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale de la Paris.
„Constatăm că săptămânile trec fără ca să se arate progrese”, a adăugat ministrul de externe. „Vreau să sper că reuniunea anunţată miercuri în Turcia sub egida Naţiunilor Unite, a celor două părţi Ucraina şi Rusia, cu ajutorul Turciei, va permite obţinerea de rezultate”, a mai spus șefa diplomației de la Paris. „Dar am văzut de câteva săptămâni că Rusia cere condiţii peste condiţii la o astfel de întâlnire, aşa că rămân prudentă”, a continuat Catherine Colonna.
Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale din recolta de anul trecut sunt astfel blocate în porturile ucrainene de la Marea Neagră de navele de război ruse, în timp ce minele plasate de Kiev reprezintă şi ele o problemă, mai scrie AFP.
Cele mai recente informații legate de desfășurarea evenimentelor din Ucraina:
- Guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kyrylenko, a declarat că rușii încearcă să spargă apărarea ucraineană în mai multe direcții din regiune.
- Rușii susțin că au ucis 21 de „mercenari români” în Ucraina.
- Ambasadoarea SUA la NATO: Marea întrebare este dacă Putin va decide să atace Kievul din nou.
- ONU spune că mai mult de 5.000 de civili au fost uciși în Ucraina de când Rusia a invadat țara.
- UE deblochează 1 miliard de euro din asistenţa financiară pentru Ucraina.
- Ucraina a primit încă 1,7 miliarde de dolari ajutor internațional.
- Rusia amenință cu „un conflict armat direct între puteri nucleare”.
Editor : Marco Badea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News