Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova s-au consolidat în 2023, în timpul unui schimb de mesaje de Noul An cu omologul său rus Vladimir Putin duminică, a informat presa de stat chineză, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Privind înapoi cu Putin la anul care se încheie, preşedintele chinez a spus că „baza materială şi publică a relaţiei noastre a devenit mai puternică”, potrivit televiziunii de stat CCTV.
„În faţa schimbărilor fără precedent din ultimul secol şi a condiţiilor regionale şi internaţionale turbulente, relaţiile China-Rusia au menţinut o dezvoltare sănătoasă şi stabilă şi au făcut progrese constante în direcţia corectă”, a spus Xi.
„Sub conducerea noastră comună, încrederea politică reciprocă dintre cele două părţi s-a aprofundat, coordonarea noastră strategică a fost consolidată, iar cooperarea reciproc avantajoasă a continuat să producă noi rezultate”, a adăugat el.
Volumul comerţului bilateral a depăşit 200 de miliarde de dolari (180 de miliarde de euro), peste ţintă, a spus el.
China, a mai afirmat Xi, aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească cea de-a 75-a aniversare de la crearea relaţiilor bilaterale în 2024.
În timpul unei vizite la Beijing la începutul lunii decembrie a premierului rus Mihail Mişustin, Xi a declarat că menţinerea unor relaţii strânse cu Moscova este o „alegere strategică”.
Cei doi aliaţi şi-au consolidat legăturile în timp ce ţările occidentale au întors spatele Moscovei după invazia Ucrainei.
Cele două regimuri subliniază, de asemenea, importanţa relaţiei personale dintre cei doi lideri, Xi numindu-l pe Putin un „bun prieten”.
Editor : C.L.B.