Xi Jinping a ordonat armatei să se pregătească de război

Data publicării:
Dictatorul chinez, Xi Jinping
Dictatorul chinez, Xi Jinping. Foto: Profimedia Images

Președintele chinez Xi Jinping a ordonat armatei națiunii să se pregătească de război, avertizând că securitatea națională a Chinei se confruntă cu „instabilitate și incertitudine crescute”.

Xi Jinping a transmis armatei să „își concentreze toată energia de luptă” în pregătirea războiului, a anunţat un purtător de cuvânt al Partidului Comunist Chinez, potrivit The Guardian.

Îmbrăcat în haine militare, în timpul unei vizite la un centru de comandă, liderul de la Beijing a transmis Armatei Populare de Eliberare „să consolideze complet pregătirea militară de război”, după ce a avertizat, recent, la congresul partidului, despre „furtuni periculoase la orizont”.

„Concentrați-vă toată energia, lucrați din greu și îmbunătiți-vă capacitatea de a lupta și de a câștiga”, a spus Xi. Armata trebuie să „apere cu hotărâre suveranitatea și securitatea națională”, deoarece țara se află „într-o situație de securitate „instabilă și incertă”, a adăugat el.

Xi a mai ordonat armatei să se concentreze pe pregătirea războiului în 2013, la scurt timp după ce a preluat puterea, și din nou în 2017, însă analiștii politici spun că acum și-a intensificat semnificativ retorica.

„El trimite astfel un mesaj Statelor Unite și Taiwanului”, a spus Willy Lam, membru senior la Fundația Jamestown din Washington.

Liderul chinez a criticat vehement sprijinul din ce în ce mai explicit al SUA pentru Taiwan la cel de-al 20-lea congres al partidului, desfășurat luna trecută la Beijing, dând vina pe „interferența străină” pentru exacerbarea tensiunilor.

Xi consideră că ocuparea Taiwanului este o parte-cheie a moștenirii sale și a spus, în discursul său de deschidere a congresului, că „nu exclude „folosirea forței” pentru reunificare.

La rândul său, președintele american Joe Biden a avertizat că SUA vor apăra Taiwanul, în cazul în care acesta va fi atacat.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...