Washington Post: Trump i-a propus lui Macron să scoată Franța din UE
Data actualizării: Data publicării:
Liderul de la Casa Albă l-ar fi întrebat pe președintele francez Emmanuel Macron de ce nu își retrage țara din Uniunea Europeană și i-ar fi sugerat că Statele Unite sunt pregătite să ofere un acord bilateral avantajos în cazul în care ar decide să părăsească blocul comunitar.
Informația a apărut în presa de peste Ocean, publicată de cotidianul The Washington Post într-un articol de opinie semnat de Josh Rogin.
Autorul articolului spune că propunerea i-ar fi fost făcută președintelui Franței în timpul vizitei sale de la Casa Albă din luna aprilie.
„De ce nu părăsești UE?”, l-ar fi întrebat Donald Trump pe Emmanuel Macron, potrivit lui Josh Rogin. Președintele SUA i-ar fi oferit un acord bilateral extins mult mai avantajos în termeni comerciali decât cel pe care Franța îl deține prin apartenența la Uniunea Europeană.