Vladimir Putin se va întâlni cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, în marja summitului BRICS

Data publicării:
Vladimir Putin se va întâlni cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, în marja summitului BRICS
Vladimir Putin se va întâlni cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, în marja summitului BRICS. Foto: Getty/ Adam Berry

Kremlinul a anunţat o întâlnire între Vladimir Putin şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, preconizată pentru joi, 24 octombrie, în marja summitului BRICS, fiind și prima vizită a lui Antonio Gutteres în Rusia după cea din 26 aprilie 2022, relatează France Presse şi EFE, preluat de Agerpres.

La finalul summitului BRICS din Kazan „vor avea loc şapte întâlniri bilaterale", între care una cu „secretarul general al ONU, Antonio Guterres", a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, într-o conferinţă de presă la Moscova.

Va fi prima întâlnire dintre cei doi lideri în Rusia din aprilie 2022, după ofensiva rusă din Ucraina.

Guterres s-a întâlnit atunci la Moscova cu Putin, care i-a spus că el crede într-un rezultat "pozitiv" al negocierilor cu Ucraina. De atunci, Moscova şi Kievul au încetat orice fel de negocieri oficiale, iar poziţiile lor par ireconciliabile în etapa actuală.

Într-un moment în care este vizată de sancţiuni internaţionale severe, Rusia intenţionează să demonstreze săptămâna aceasta la Kazan eşecul politicii de izolare şi de sancţiuni instituite de ţările occidentale ca represalii pentru invazia sa în Ucraina.

„Rusia nu este izolată. În lumea de astăzi este foarte dificil să izolezi o ţară, mai ales una ca Federaţia Rusă", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, cu câteva zile înainte de summit.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri