Vizita istorică în Rusia care pregătește terenul pentru o nouă alianță

Data actualizării: Data publicării:
putin

Probabil cea mai importantă vizită a anului în Rusia are loc joi la Moscova. Kremlinul întinde covorul roșu pentru o potențială alianță cu Arabia Saudită, relatează CNBC.

O delegație de rang înalt formată din 100 de oficiali, în frunte cu regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, a sosit la Moscova cu „tolba” plină de promisiuni investiționale de ordinul miliardelor de dolari.

Vorbim despre o premieră istorică. Este prima vizită de stat a unui monarh saudit în Rusia. Iar Kremlinul s-a pregătit pe măsură, potrivit sursei citate: pe drumul de la aeroport spre centrul capitalei ruse, regele Salman a fost întâmpinat de un decor urban împânzit de panouri enorme cu chipul său.

Kremlinul a anunțat că regele Arabiei Saudite se va întâlni joi cu președintele rus Vladimir Putin, întrevedere în care cei doi lideri „vor lua în considerare pași simpli pentru a dezvolta în continuare relațiile bilaterale în economie, comerț, în sectorul investițional și în cel cultural-umanitar”.

De asemenea, pe agenda celor doi lideri se anunță și discuții legate de conflictele din Orientul Mijlociu și problemele internaționale pe care aceste focare le generează.

Regele Salman și Vladimir Putin au programate două întâlniri. O întrevedere cu o paletă largă de demnitari și o întâlnire mai restrânsă, care va fi urmată de o cină de stat, a precizat o sursă guvernamentală din Rusia sub condiția anonimatului.

Vizita va dura patru zile. Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat pentru Financial Times că vor fi semnate acorduri de investiții în valoare de 3 miliarde de dolari.

Unul dintre acorduri vizează compania petrochimică rusească Sibur, care are în plan construirea unei rafinării în Arabia Saudită.

Evenimentul din această săptămână încununează relațiile economice și politice din ce în ce mai cordiale dintre cei doi giganți petrolieri. Anul trecut, Rusia și Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), la cârma căreia se află Arabia Saudită, au hotărât să restricționeze producția de petrol în încercarea de a sprijini prețul petrolului la nivel mondial.

Din acel moment, subliniază CNBC, între Rusia și Arabia Saudită s-a instalat un ambient economic populat de contracte exorbitante pentru achiziționări de armament și oferte comune de miliarde de dolari în sectorul energetic.

„Este prima oară când un monarh saudit vizitează Rusia. Am avut diferite etape în relațiile noastre, dar în ultimii ani am înregistrat o îmbunătățire semnificativă. Acest lucru s-a întâmplat după ce prințul Mohammed Bin Salman a vizitat Rusia (în mai 2017 – n.r.) și s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin, luându-și angajamentul de a investi 10 miliarde de dolari în fondul de investiții directe al Rusiei”, a declarat pentru CNBC Kiril Dimitriev, șeful Fondului Suveran al Rusiei.

Economiștii sunt însă de părere că vizita istorică a regelui Salman nu va bifa doar aspectul cooperării economice, ci va pune și temelia unei viitoare alianțe strategice cu implicații politice.

„Aceasta este cea mai mare delegație străină care a venit vreodată în Moscova. Saudiții văd această relație cu Rusia ca fiind foarte mult în avantajul lor. Regele Salman nu face niciodată vizite de curtoazie, nu caută oportunități de imagine”, este de părere Chris Weafer, expert al Macro-Advisory.

Această vizită survine „într-un moment  în care influența SUA în Golf este în declin. Rusia a profitat de această oportunitate și a folosit-o în termeni de cooperare energetică”, a adăugat Weafer.

Totodată, sosirea regelui Salman în Rusia vine și în contextul nemulțumirilor tot mai accentuate ale Arabiei Saudite privind „agresivitatea” cu care Statele Unite și-au dezvoltat resursele de gaze de șist, a mai explicat expertul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri