O înregistrare video arată momentul în care cutremurul puternic de vineri a întrerupt o nuntă în Maroc, potrivit BBC.
FB: Seismul s-a soldat cu cel puţin 2.100 de morţi.
Cântărețul și membrii formației muzicale își opresc spectacolul, își abandonează instrumentele și o iau la fugă.
Nunta avea loc în Marrakech, grav afectat de cutremur.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Seismul, cel mai puternic care a lovit Marocul până în prezent, s-a soldat cu cel puţin 2.100 de morţi şi peste 2.000 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ oficial.
În Marrakech, un angajat al spitalului Manel a declarat pentru BBC că a pierdut 10 rude în urma cutremurului. Oamenii locuiau în satele de lângă oraș, iar acolo accesul a fost dificil.
„Nu putem face nimic. Am vrut să mergem să ajutăm, dar drumul este închis. Ar trebui să degajeze drumurile, ca să putem merge. Deocamdată, nu avem alte informații, deoarece acolo internetul a picat și nu mai funcționează nimic”, a spus el.
Mii de oameni au rămas fără adăpost, în timp ce alții care mai au încă locuințe se tem să revină în case, după ce au trăit clipe groaznice în timpul cutremurului.
Editor : M.B.