VIDEO. Un avion a deversat în zbor carburantul, iar pe internet au apărut imediat teoriile conspirației. Ce s-a întâmplat de fapt
Data actualizării: Data publicării:
Un incident aviatic alimentează conspirația otrăvurilor împrăștiate din aer, de avioane, în mediul online. Un avion care a suferit daune la decolarea de pe un aeroport din Italia a fost nevoit să descarce în aer tot cherosenul pe care îl avea în rezervoare. Episodul a fost filmat și le-a dat apă la moară conspiraționiștilor.
Incidentul a avut loc la începutul lunii iulie. Atunci, un avion care avea la bord aproape 400 de persoane a decolat din Milano și se îndrepta către Brazilia.
Imediat după decolare, pilotul și-a dat seama că a atins cu coada avionului pista de decolare. Un lucru, care bineînțeles însemna un risc foarte mare pentru acest zbor. Astfel, a solicitat imediat să se întoarcă pe aeroport, iar de la turnul de control i s-a transmis că trebuie să înceapă procedurile de urgență, respectiv să descarce kerosenul din rezervoare.
A început să facă acest lucru undeva la 1.800 de metri altitudine, între Milano și Torino. Procedura a fost observată de la sol de către localnici și agricultori. Aceștia au făcut și niște filmulețe, le-au postat pe rețelele sociale, și de aici a început o întreagă revigorare a teoriei conspiraționiste care spune că din aer s-ar elibera otrăvuri asupra populației.
Autoritățile au dezmințit acest lucru. Au spus că este vorba despre o procedură normală în acest caz și că măsura a salvat viața celor 400 de persoane aflate la bord.
În tot acest timp, autoritățile italiene au luat nenumărate probe din sol și din apele din zonă și din niciuna dintre aceste probe nu a rezultat contaminarea cu carburant.