Angliei îi revine responsabilitatea de a rezolva problemele legate de afluxul de migranţi, de când s-a retras din UE, susține vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas. "Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, în consecinţă trebuie în prezent să decidă cum să organizeze gestionarea controlului frontierelor sale, a transmis Schinas, sâmbătă, în faţa presei, pe insula elenă Kos.
"Dacă îmi amintesc bine, sloganul principal al campaniei referendumului (cu privire la Brexit) era ''Luăm înapoi controlul'', a adăugat Schinas, care coordonează un nou pact referitor la migraţie şi azil, relatează AFP.
"De când Regatul Unit a luat înapoi controlul, le revine britanicilor sarcina să găsească măsurile necesare pentru a face operaţional acest control", a subliniat reprezentantul Comisiei.
Criza migranţilor a cunoscut o escaladare dramatică după naufragiul unei ambarcaţiuni, miercuri, în Canalul Mânecii, care a provocat moartea a 27 de persoane.
Tensiunile între Paris şi Londra s-au amplificat şi mai mult după o scrisoare a premierului britanic Boris Johnson postată pe Twitter, prin care Franţei i se cere să preia migranţii care ajung în Regatul Unit, mai scrie sursa citată de Agerpres. Publicarea acestei scrisori a ofensat autoritățile de la Paris.
"Sunt surprins de metode atunci când ele nu sunt serioase", a declarat la Roma, într-o conferinţă de presă, preşedintele Emmanuel Macron, întrebat despre scrisoarea lui Boris Johnson.
Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a anulat invitaţia pentru omologul său britanic Priti Patel la o reuniune ce va avea loc duminică la Calais (nordul Franţei), pe tema crizei migranţilor, cu reprezentanţi din Belgia, Germania, Ţările de Jos şi ai executivului UE.
Editor : A.A.