V.Orban: De 1 Decembrie, maghiarii nu au ce celebra. Atitudinea este onestă și faţă de români; măcar nu-i mințim

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban GettyImages-493731476-3

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat joi, la Satu Mare, că Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta a procedat corect pentru că nu le-a mai permis oficialilor unguri să participe la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, el adăugând că pe 1 Decembrie maghiarii nu au ce celebra, iar această atitudine este onestă și față de români.

"Eu sunt tradiționalist și cred că sinceritatea e cea mai bună metodă, chiar dacă sunt la mijloc puncte nevralgice. Aici avem un punct nevralgic diplomatic, dar este mai bine să îți asumi conflictul sincer decât să ai două fețe. În 1 Decembrie maghiarii n-au ce celebra, așadar nu sărbătoresc, ceea ce este o atitudine onestă și către români, pentru că măcar nu îi mințim. Eu consider că diplomația maghiară a procedat corect atunci când a ales calea sinceră și onestă", a declarat Viktor Orban, citat de Agerpres.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit joi la Satu Mare cu președintele UDMR Kelemen Hunor și cu liderii județeni ai Uniunii.

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto le-a cerut diplomaților din toate misiunile externe ale Ungariei să nu ia parte la festivitățile organizate de ambasadele României de 1 Decembrie. La cererea jurnaliștilor de la Budapesta, Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior de la Budapesta a confirmat ordinul.

Ministerul român de Externe a catalogat decizia lui Szijjarto drept "greu de înțeles, cu atât mai mult cu cât respectul față de valorile și simbolurile naționale ale unei țări sunt parte componentă indiscutabilă a setului de valori pe care se bazează însăși Uniunea Europeană și comunitatea trans-atlantică. România a fost și este un stat care va rămâne profund atașat respectului acestor valori".

Ungurii nu au nimic de sărbătorit de 1 decembrie, mai ales nu împreună cu românii, deci este de înțeles ca diplomații ungari să nu participe la recepțiile organizate de autoritățile române în această zi, a reiterat Szijjarto, într-o conferință de presă la Budapesta.

Relațiile diplomatice dintre România și Ungaria nu sunt dintre cele mai bune, s-au înrăutățit după 2012, a declarat la începutul acestei săptămâni vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, într-o conferință de presă la sediul Fidesz.

Întrebat dacă pentru deteriorarea relațiilor dintre România și Ungaria poate fi considerată responsabilă și Budapesta, Semjén a răspuns că poate spune, cu conștiința curată, că nu.

"Întotdeauna am lăsat de la noi să fie cum zic ei — ca să zic așa—dar acum suntem puși la zid. Diplomația maghiară ar putea fi criticată eventual pentru că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme," a mai spus vicepremierul. 

Vicepremierul a mai acuzat statul român că supune liderii comunității maghiare din România unor presiuni politice, "prin proceduri mascate în justiție".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”